După cum le-a promis sighișorenilor la vizitele sale anterioare, europarlamentarul independent Mircea Diaconu (foto, sursa Internet) revine în orașul nostru pentru a susține un seminar internațional cu tema ”Dezvoltarea Rutelor culturale europene în România”. Seminarul este organizat în parteneriat cu Institutul European al rutelor culturale din Luxemburg (European Institute of Cultural Routes/EICR), reprezentat de doamna […]
Posts Tagged ‘seminar’
Seminarii de informare și vizite de studiu în teritoriul GAL Dealurile Târnavelor


Grupul de Acțiune Locală „Dealurile Târnavelor” organizează în perioada următoare mai multe seminarii de informare și vizite de studiu în comunele membre GAL, informează postul RadioSon Sighișoara. Joi, 25 iunie, seminariile de informare vor avea loc la Daneș în Sala de cultură a Tineretului, iar vineri, 26 iunie, în Apold în sala de ședințe a […]
Strategia noilor fonduri europene discutată la Sighișoara


Vineri, 11 iulie, în cadrul Hotelului Central Park din Sighișoara, a avut a doua ediție a Conferinței județene ”Fonduri Europene 2014-2020”, organizată la inițiativa senatorului mureșean Akos Daniel MORA. La eveniment a participat oameni de afaceri și reprezentanți ai instituțiilor publice din județul Mureș, interesați de accesarea de finanțări europene nerambursabile în următorii 6 ani. […]
Seminar de diplomație la Sighişoara


În perioada 11-13 octombrie 2013 s-a desfășurat la Sighișoara, în sala de conferințe a Hotelului Central Park, evenimentul intitulat “Economic Diplomacy and Integrity Seminar in Transylvania”(Seminarul de Diplomație Economică și Integritate), un eveniment de prestigiu organizat de Forum for Leadership and Reconciliation (FLR – Forumul pentru Conducere și Reconciliere) și Fundația Beraca Sighișoara cu sprijinul “European Christian […]
Secretul banilor UE: asocierea şi reducerea birocraţiei


Aproximativ 50 de reprezentanţi ai autorităţilor locale au participat în cursul zilei de azi în sala de conferinţe a Domeniului „Dracula” din Daneş, la lucrările conferinţei judeţene cu tema „Dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor publice cu fonduri europene pentru comunităţile locale şi structurile asociative microregionale”, studiu aplicat pe proiectele asociative ale microregiunilor Vatra Saşilor şi Podişul […]
Secretele banilor europeni dezbătute la Daneş


Domeniul „Dracula” din comuna Daneş va găzdui, mâine şi poimâine, conferinţa “Dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor publice cu fonduri europene pentru comunităţile locale şi structurile asociative microregionale”- Studiu aplicat pe proiectele asociative ale microregiunilor Vatra Saşilor şi Podişul Târnavelor”. Potrivit senatorului Akos Mora, iniţiatorul evenimentului, la conferinţă şi-au confirmat prezenţa Alin Sorin Mitrică – secretar de […]