În 31.03.2011 Consiliul local aproba înființarea SC Ecoserv Sig SRL, prin privatizarea Serviciului Public de Gospodărie, o societate subordonată Consiliului local și finanțată anual din taxele și impozitele comunității. Pentru înființarea ei au votat Ștefănescu Constantin (fost primar PSD și tatăl actualului consilier PNL Ștefănescu Constantin Jr.), Cioanta Minerva-Elisabeta (actual consilier PSD), Gall Ernö (actual […]
Posts Tagged ‘Primăria Sighişoara’
Patinoarul mobil din Sighișoara – ”mult zgomot –bani – pentru (mai) nimic


Anca-Silvia Rațiu Suntem din ce în ce mai mulți cei care constatăm că Sighișoara, cândva cunoscută prin unicitatea și farmecului locului, se zbate într-un cumplit anonimat, trăind doar din faima trecutelor vremi… Din păcate pentru noi, sighișorenii, nu am știut să ne alegem conducători care să își iubească orașul și asta se vede și se […]
Eurodeputatul Mircea Diaconu, invitat la o dezbatere publică pe probleme de patrimoniu


Luni, 26 februarie 2018, cu începere de la ora 13:00, în Sala Festivă a Primăriei, va avea loc o dezbatere publică pe probleme de patrimoniu, la care vor participa reprezentanți ai municipalității și eurodeputatul Mircea Diaconu, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură a Parlamentului European. Subiectul discuțiilor este “Necesitatea reabilitării zidului […]
Zid prăbuşit în Cetatea Sighişoara


O porţiune de aproape cinci metri din zidul Cetăţii dintre Turnul Cizmarilor şi cel al Croitorilor s-a prăbuşit în noaptea de 4 spre 5 februarie în jurul orei 23:25, evenimentul fiind surprins de camerele de supraveghere din zonă, transmite postul RadioSon Sighişoara. Primarul municipiului Sighişoara, Ovidiu Mălâncrăvean s-a deplasat la faţa locului, zona a fost […]
Patinoarul artificial, între închiriere şi achiziţie


Nu e un secret că Sighișoara este deficitară la capitolul investiții publice. Cârpelile făcute în ultimii ani, sub oblăduirea unor primari ilegitimi, sunt rezultatul țopăielii administrative și a lipsei de respect față de cheltuirea banilor publici. Cu girul unor politicieni locali de ocazie, așezați confortabil între zidurile unei cetăți medievale ce se încăpățânează să reziste […]
Festivalul Sighişoara Medievală 2017 – a XXIV- ediţie


Începând cu anul 1992, în fiecare vară, Cetatea Sighişoarei îşi retrăieşte trecutul… în ultimul sfârşit de săptămână din luna iulie, realitatea şi fantezia, modernul şi medievalul se împletesc în armonie, purtând vizitatorii într-o lume pe care mulţi o credeau apusă. Acest festival, devenit un punct de reper în viaţa cultural-artistică a Sighişoarei, vine să exprime […]
Circulaţia auto în Centrul Sighişoarei închisă în zilele de duminică


Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiul Sighișoara informează cetățenii că, în perioada 25 iunie – 10 septembrie 2017, în fiecare zi de duminică, în intervalul orar 08.00 – 21.30, strada 1 Decembrie 1918, pe tronsonul cuprins între Fostul Cinematograf și intersecția cu str. Morii, va fi restricționată circulația autovehiculelor, accesul fiind liber pietonilor, bicicliștilor și […]
Un an de mandat. Ce a promis şi ce-a făcut Mălâncrăvean?


În urmă cu un an, după finalizarea campaniei electorale, am înaintat o listă cu 25 de probleme de rezolvat în Sighișoara (detalii aici). A trecut un an de atunci, însă eu nu am văzut o măsură fermă de reformare a administrației locale sau de atragere de finanțări europene, în contextul în care mai multe comunități […]