Proiect de 2,5 milioane de euro pentru reabilitarea cetăţii Saschiz Consiliul Judetean Mureş

logo zi-de-ziConsilierii judeţului Mureş au aprobat, la începutul anului 2016, alocarea sumei de 100.000 de lei pentru susţinerea unor proiecte de reabilitare a cetăţilor din Sighişoara şi Saschiz, în cazul în care autorităţile din cele două localităţi vor întocmi proiecte care necesită sprijin financiar imediat, în perspectiva accesării de fonduri europene.

Piloni de bază pentru turismul mureşean

Decizia a fost explicată de Ciprian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, care a subliniat că reabilitarea celor două cetăţi, din Sighişoara şi Saschiz, ar reprezenta un pas mare pentru consilidarea unui pilon de bază al turismului mureşean, cu efecte benefice pentru viitor în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului din judeţ. „În ceea ce priveşte cetăţile aflate în patrimoniul UNESCO, se va deschide o axă de finanţare a acestora, respectiv pentru reabilitarea lor. În judeţul Mureş avem în vedere Cetatea Medievală Sighişoara care este sit UNESCO şi de asemenea Cetatea Ţărănească Saschiz care este şi ea sit UNESCO. La construcţia bugetului pe 2016 am avut în vedere să rezervăm 100.000 de lei, pentru a putea cofinanţa dacă Sighişoara respectiv Saschiz vor avea nevoie de sume în cazul în care vor depune aceste proiecte. Noi, Consiliul Judeţean, suntem  pentru aceste proiecte şi vom sprijini financiar dacă va fi cazul proiectele respective. Ceea ce noi ne dorim este să punem în valoare cât mai mult ceea ce avem valoros la noi în judeţ. Faptul că cele două obiective, Cetatea Medievală Sighişoara şi Cetatea Ţărănească Saschiz sunt deja pe lista UNESCO arată un plus pentru cele două obiective turistice, drept pentru care ne-am aplecat şi noi, la Consiliul Judeţean, mai mult atenţia spre cele două obiective şi ne-am exprimat disponibilitatea de a sprijini cele două obiective”, a declarat Ciprian Dobre. (citeşte articolul complet)

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes