Desfăşurarea în acest week-end la Sighişoara a Turneului Internaţional de Handbal Masculin pentru junior “Aurel Bulgaru”, a ridicat din nou problema stării de degradare în care a ajuns Sala Polivalentă “Radu Voina” la doar 9 ani după ce a fost dată în folosinţă. Iar starea sălii şi a vestiarelor poate constitui o problemă gravă de imagine pentru oraşul nostru, având în vedere că la competiţia din acest sfârşit de săptămână vor participa sportivi din Franţa, Ungaria şi Polonia. Cu toate acestea în şedinţa Consiliului local de joi, 28 martie, a fost respins un proiect de hotărâre înaintat de consilierii Uniunii Independente pentru Sighişoara privind alocarea de la bugetul local a unor fonduri pentru reparaţiile la acoperişul sălii polivalente. Motivul: această investiţie nu a fost prinsă în proiectul bugetului local pentru 2013 întrucât, potrivit informării Primăriei Sighişoara care precede proiectul de hotărâre al consilierilor UIPS, legea nu permite ca să fie finanţate investiţii noi din bugetul local atâta timp cât mai sunt investiţii în derulare nefinalizate. În aceste condiţii proiectul bugetului de investiţii pe 2013 s-a axat pe continuarea proiectelor începute, cu prioritate pe finalizarea “Extinderii reţelei de canalizare” (aproximativ 3,08 milioane lei în 2013), “Modernizarea cartierului Andrei
Şaguna” (circa 11,2 milioane lei în 2013) sau “Baza Sportivă – Stadion atletism şi fotbal cu teren secundar de antrenament fotbal” (aproximativ 8,8 milioane lei pe 2013).
Din informarea care precede proiectul de hotărâre al consilierilor UIPS, rezultă că primele tentative de intervenţie pentru reparaţii la acoperişul Sălii Polivalente “Radu Voina” datează din anul 2010, semn că degradarea acoperişului s-a produs cu mai mult timp înainte. Astfel, în 2010 s-a alocat de la buget suma de 300.000 lei pentru reparaţiile curente la acoperişul sălii. Însă în urma investigaţiilor s-a descoperit că problemele la acoperiş sunt mult mai grave decât s-a estimat iniţial iar concluzia a fost că e nevoie de fapt de reparaţii capitale. Însă pentru acestea ar fi fost necesară, conform calculelor, o sumă de 3,5 ori mai mare decât cea alocată iniţial, astfel că investiţia n-a mai putut fi realizată nici în 2011 şi nici în 2012. Tot în 2012 a fost întocmit şi un caiet de sarcini cu specificaţii doar pentru hidroizolarea acoperişului sălii, devizul estimativ aferent lucrării fiind de 650.000 lei. Pentru avizarea lucrărilor de intervenţie este necesară întocmirea unei documentaţii tehnico-economice elaborate în baza concluziilor unui raport de expertiză tehnică, se mai arată în informare.
Turneu Internaţional într-o sală necârpită
Reparată sau nu, pregătită corespunzător sau nu, Sala Polivalentă “Radu Voina” vă găzdui în acest week-end Turneul Internaţional de Handbal Masculin pentru junior “Aurel Bulgaru” la care vor participa, alături de echipa de juniori a României, echipele Franţei, Ungariei şi Poloniei. Meciurile vor avea loc după următorul program:
ora 17.,00: Ungaria – Polonia
Sâmbătă 30.03.2013
ora 17.00: Ungaria – Franţa
Duminică: 31.03.2013
ora 09.30: Franţa – Polonia
ora 11.30: România – Ungaria
ora 13.00 – Festivitate de premiere
Sighişorenii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la sala pentru a-i susţine pe sportivii români, mai ales că echipa de juniori a României este compusă în cea mai mare parte din elevii Centrului Naţional de Excelenţă “Marian Cozma” din Sighişoara. Liniştea şi ordinea publică la acest turneu va fi asigurată de aproximativ 50 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Târgu-Mureş.
Adrian Diţă
Buletinul informativ al Jandermeriei Mureş
Referinţe:
Handbalişti din patru ţări la Sighişoara (RadioSon)
[…] Desfăşurarea în acest week-end la Sighişoara a Turneului Internaţional de Handbal Masculin pentru junior “Aurel Bulgaru”, a ridicat din nou problema stării de degradare în care a ajuns Sala Polivalentă “Radu Voina” la doar 9 ani după ce a fost dată în folosinţă. Iar starea sălii şi a vestiarelor poate constitui o problemă gravă deCiteste articolul complet […]