Posts Tagged ‘parlamentari’

Akos Mora NU mai este senator

Plenul Senatului a constatat marți vacantarea postului de senator al lui Akos Mora (autosuspendat din PNL), care are o decizie definitivă de incompatibilitate din partea instanței. Akos Mora spune că nu există nicio decizie de instanță privitoare la încetarea calității sale de senator. Totuși, Akos Mora spune că și-a depus demisia pentru a nu pune […]

Strategia noilor fonduri europene discutată la Sighișoara

Vineri, 11 iulie, în cadrul Hotelului Central Park din Sighișoara, a avut a doua ediție a Conferinței județene ”Fonduri Europene 2014-2020”, organizată la inițiativa senatorului mureșean Akos Daniel MORA. La eveniment a participat oameni de afaceri și reprezentanți ai instituțiilor publice din județul Mureș, interesați de accesarea de finanțări europene nerambursabile în următorii 6 ani. […]

Elena Udrea şi Cristian Preda la Sighişoara

Primul congres al celui mai nou partid de pe scena politică românească, Partidul Mişcarea Populară, se desfăşoară zilele acestea la Sighişoara, transmite postul RadioSon Sighişoara. La această reuniune participă şi Elena Udrea şi Cristian Preda, proaspăţi demisionaţi din Partidul Democrat Liberal şi înscrişi în PMP. În cadrul primului Colegiu Național al PMP, care are loc […]

Senatorul PNL Akos Mora își va pierde mandatul

Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ICCJ şi Senat, prin omisiunea forului legislativ de a finaliza procedura parlamentară cu privire la cazul senatorului PNL Daniel Mora. “Constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de ICCJ, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, prin omisiunea acestuia […]

Anca Petrescu va fi înmormântată la Sighişoara

Trupul neînsufleţit al arhitectei Anca Petrescu a fost adus vineri seara la capela Bisericii din Corneşti, transmite postul RadioSon Sighişoara. Înainte de a fi adusă la Sighişoara, locul unde s-a născut şi unde va fi înmormântata, cea care a fost Anca Petrescu a poposit pentru ultima data în clădirea pe care a proiectat-o, Casa Poporului, […]

Anca Petrescu, arhitecta Casei Poporului, a murit

Arhitecta Casei Poporului, Anca Petrescu, a murit, la vârsta de 64 de ani. Ea suferise la începutul lunii august un accident rutier grav și era internată la Spitalul Judeţean Timişoara, la secţia de Terapie Intensivă. Casa Poporului este cea mai mare clădire civilă din lume, iar construcția ei, în anii regimului Ceaușescu, face obiectul unor intense polemici, din cauza […]

Ministrul Justiţiei versus ANI în “cazul Mora”

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat joi, 17 octombrie, că decizia Comisiei juridice a Senatului care a hotărât că nu are competenţa de a se pronunţa cu privire asupra sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) la starea în care s-ar afla senatorul liberal Akos Mora nu va avea nicio influenţă dezastruoasă asupra Mecanismului de Cooperare […]

Comisia juridică din Senat a decis în unanimitate să nu îl demită pe senatorul liberal Daniel Akos Mora

Senatul insistă să-i apere pe aleşii care au probleme cu legea. Comisia juridică a decis în unanimitate să nu pună în aplicare o sentinţă definitivă de incompatibilitate pentru senatorul liberal Daniel Akos Mora. Comisia recomandă şi plenului aceeaşi atitudine, pe motiv că senatorul liberal a fost incompatibil înainte de a deveni parlamentar. Legea, însă, prevede […]

ANI cere Senatului revocarea din fucţie a parlamentarului Akos Mora

Senatorul PNL Mureş, Akos Mora a declarat presei că îşi poate pierde funcţia de parlamentar doar în cazul în care este declarat incompatibil cu funcţia de senator. Asta după ce a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie lupta împotriva deciziei Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) privind incompatibilitatea acestuia în perioada când era consilier […]

Vom avea alegeri pe colegiul senatorului Mora?

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit marţi, 24 septembrie, că senatorul USL Akos Mora este în stare de incompatibilitate, decizia fiind definitivă și irevocabilă. „Respinge recursul declarat de Mora Akos Daniel împotriva sentinţei civile nr. 34 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ […]

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes