Posts Tagged ‘echipe de intervenţie’

Intervenţie reală în timpul unui exerciţiu de alarmare

Prezenţa echipelor de prim-ajutor la un exerciţiu de alarmare în Cetatea Sighişoara  a salvat viaţa unui sighişorean în vârstă de 69 de ani, transmite postul RadioSon Sighişoara. Bărbatul a urcat în Cetate cu treburi şi i s-a făcut rău în Piaţa Cetăţii. Din fericire aici era amplasat un punct mobil de asistenţă medicală pentru exercitiul […]

Sistări ale gazelor naturale pe unele străzi din Sighișoara

Pentru efectuarea unor lucrări specifice, respectiv cuplarea unor conducte noi la sistemul de distribuţie, E.ON Distribuţie este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, joi, 6 august, începând cu ora 08.00, pe următoarele străzi din Sighişoara: Nouă, Florilor, Târnavei, Abatorului, Târgului, Corneşti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Filipescu, Podei, Ecaterina Varga, Ecaterina Teodoroiu, Horia, Cloşca, Crişan, Anton […]

Exercițiu de alarmare în cartierul Plopilor

Luni, 18 august, dimineaţa între orele 11 şi 13 în cartierul Plopilor s-a desfăşurat exerciţiul cu tema “Intervenţie în situaţie de cutremur”, transmite postul RadioSon Sighişoara. Maşini de pompieri şi ambulanţe au urcat luni pe strada Plopilor cu sirenele pornite pentru a ajunge cât mai rapid la locul de intervenţie. Datorită unui cutremur, ultimele etaje ale […]

Grenade defensive, descoperite la Archita

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a intervenit, sâmbătă, 27 iulie, pentru asanarea două elemente de muniţie în localitatea Archita, comuna Saschiz (de fapt comuna Vânători n.r.). La faţa locului, membrii echipei pirotehnice au identificat şi ridicat două grenade defensive. Pirotehniştii au verificat zona respectivă, dar nu au mai fost […]

Exerciţiu al pompierilor sighişoreni

Nu intraţi în panică dacă marţi dimineaţa auziţi sirenele pompierilor! ne previne postul RadioSon Sighişoara. Pentru că marţi, 11 iunie de la ora 11.00 pompierii sighişoreni vor desfăşura un exerciţiu de intervenţie în situaţii de urgenţă la fabrica de confecţii Târnava de pe strada Mihai Eminescu. În cadrul acestui exerciţiu va fi simulat un incendiu […]

Desfăşurare masivă de forţe la simularea de accident din gara Sighişoara (Galerie foto)

În jur de 70 de membrii ai echipelor de intervenţie ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de urgentă “Horia” Mureş, dar şi poliţişti, jandarmi şi militari au luat parte la un amplu exerciţiu de intervenţie la un accident chimic soldat cu victime multiple în zona gării CFR din Sighişoara joi, 28 martie. Scenariul de lucru a […]

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes