Foarte mulţi sighişoreni s-au implicat vineri, 7 octombrie, în proiectul “Ajută Sighişoara” participând la evenimentul “ Sighişoara Întinereşte”, transmite postul RadioSon Sighişoara. Cu saci de gunoi, cu mături, pensule şi bidinele, adulţi şi copii au participat la campania de înfrumuseţare în diferite zone ale oraşului, în cartierul Andrei Şaguna şi în centrul oraşului. Acţiunea de […]
Posts Tagged ‘copii’
Dansatorii sighişoreni – campioni europeni


Dansatorii sighișoreni de la Clubul Copiilor au obținut locul I la Campionatul European de dans din Slovacia. Chiar dacă au fost peste 1500 de coregrafii, sighișorenii au fost cei care au luat premiul special pentru coregrafie. Ce au simțit pe scenă, dar și cum au fost întâmpinați la întoarcerea acasă, ne-au povestit chiar dansatorii. „Cele […]
Cronică de eveniment: ediţia a doua a Festivalului de muzică uşoară pentru copii şi adolescenţi „Vocea Cetăţii Sighişoara” 2015


Fundaţia “ELAN” București a fost creată să desfaşoare programe sociale, educative şi culturale, cu scopul de a oferi acces la artă şi frumos şi celor mai puţin favorizaţi, de a facilita schimbul cultural între tinerii care provin din medii şi culturi diferite. Astfel, începând din anul 1994, membrii fondatori, alături de Primăria Municipiului Sighişoara şi […]
39 de tineri înscrişi la festivalul-concurs Vocea Cetăţii Sighişoara


Festivalul-concurs “Vocea Cetăţii” a atrage şi anul acesta numeroşi copii şi tineri, iubitori de muzică, astfel că la finalul perioadei de înscriere la acest festival, 39 de copii şi tineri din toată ţara s-au arătat dornici să participe. Festivalul-concurs “Vocea Cetăţii” se va desfăşura în Sighişoara în data de 2 mai în Sala Festivă a Primăriei […]
Sfaturi preventive pentru folosirea în siguranță, de către copii, a internetului (comunicat de presă al IJP Mureş)


Internetul, pe lângă beneficiile pe care le oferă omului modern, poate prezenta şi unele pericole pentru cei care îl folosesc, fără respectarea unour norme de siguranţă personală. Poliţiştii acordă o atenţie deosebită spaţiului virtual şi desfăşoară o gamă largă de activităţi investigative şi de prevenire a faptelor antisociale produse în acest spaţiu. Pentru a preveni […]
Festivalul Copiilor Daneş – 5-6 Iulie 2014


Festivalul Copiilor Daneș Ediția II se va desfășura în comuna Daneș, județul Mureș lângă Sighișoara, în perioada 5-6 iulie 2014.În cadrul celei a doua ediții a Festivalului copiilor Daneș vor participa atât ansambluri de copii, artiști locali cât și vedete naționale și internaționale cum ar fi Alex Velea, Anna Lesko, Andreea Bălan și Alina Eremia […]