Posts Tagged ‘agenţi economici’

Sighişoara anului 2016 în date statistice

La începutul fiecărui an, în şedinţa Consiliului local din februarie sau martie, este prezentat consilierilor un raport privind starea socială, economică şi de mediu a municipiului Sighişoara pe anul precedent, document care prezintă date statistice privind evoluţia oraşului pe cele trei paliere şi care ar trebui să stea la baza elaborării unor strategii privind îmbunătăţirea […]

Sighișoara Business Event 2017, la borna 6

Ne-am întors la întretăierea iernii cu primăvara la Sighişoara, la Business Event 2017, petrecerea organizată de Consiliul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CLIMM) din municipiul de pe Târnava Mare. Câteva sute de doamne şi domni din afacerile sighişorene s-au sărbătorit pentru rezultatele din 2016 şi privesc cu încredere sau cu moderaţie spre viitor. Business […]

Afacerile sighișorene sărbătorite la Business Event 2016

O dată pe an e ziua lor. Sărbătoarea doamnelor și domnilor din afacerile sighișorene ne-au adus și în acest an alături de Minoriu Neagu și Ștefan Schuller, gazdele noastre inimoase de la Consiliul Local al Întreprinderilor Mici și Mijlocii (CLIMM) din municipiu. Business Event 2016, marcă a CLIMM Sighișoara, aflat la cea de-a cincea ediție, […]

Cesiro va angaja inca 200 de oameni in urmatoarea perioada

Producătorul de articole din fa­ian­ţă pentru menaj Cesiro din Sighişoara, ju­deţul Mureş, are în plan recrutarea în ur­mă­toa­rele luni a 200 de oameni, astfel ca fa­brica să funcţioneze la capacitate maximă. Compania a ajuns în prezent la 1.350 de angajaţi şi speră ca în următoarele luni să ajungă la 1.550 de oameni. Cesiro produce în principal […]

Preocupări pentru învăţământ profesional dual la Sighişoara

Vineri a avut loc o nouă întâlnire a membrilor Asociaţiei Pro Universitate în sala de conferinţe a hotelului Cavaler din municipiu. În cadrul întâlnirii s-a analizat oportunitatea înfiinţării unui învăţământ dual la Sighişoara centrat pe nevoile efective ale pieţii muncii. Başa Petru, întreprinzător local, iniţiator al acestei întâlniri a vorbit despre necesitatea acestui proiect centrat […]

Învățământul sighișorean, etapă de pregătire pentru piața muncii

Primăria municipiului Sighișoara, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș, a organizat miercuri 26 noiembrie, o întâlnire de lucru având ca temă “Învățământul sighișorean – etapă de pregătire pentru piața muncii”. La întâlnire au participat reprezentanții celor două instituții implicate în organizare precum și reprezentanți ai mediului de afaceri local, Ves SA, GST Automotive, Asociația […]

Învățământul sighișorean – etapă de pregătire pentru piața muncii – comunicat de presă

Primăria municipiului Sighișoara, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș, organizează miercuri, 26 noiembrie 2014, cu începere de la ora 11.00, o întâlnire de lucru având ca temă Învățământul sighișorean – etapă de pregătire pentru piața muncii. Având în vedere numărul tot mai mare de absolvenți de liceu care fac față cu greu rigorilor examenelor […]

Festivalul “Sighişoara Medievală” 2014, dominat de haos

În perioada 25 iulie – 27 iulie a avut loc cea de-a 22-a ediție a Festivalului „Sighișoara Medievală”, probabil cea mai importantă și mai cunoscută manifestare culturală a Sighișoarei. Nici anul acesta festivalul nu a scăpat de efectele organizării precare și ale comunicării defectuoase dintre cei implicați astfel că, pe parcursul a 3 zile de […]

Caşcavalul Hochland, relansat

Liderul pieței de brânzeturi din România relansează cașcavalul Hochland printr-o nouă campanie de comunicare. Aceasta îi invită pe consumatori în “bucătăria caşcavalului Hochland”, unde vor descoperi cum se prepară produsul și care este parcursul acestuia de la fermă până pe mesele românilor. “În 2009 am pus bazele unor programe de investiții, de consiliere și de […]

Business Event, petrecerea anului la Sighişoara

Aproximativ 300 de persoane au participat sâmbătă seară la Business Event 2014, bal organizat de Consiliul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Sighişoara, ajuns în acest an la cea de-a treia ediţie. Oameni de afaceri, familiile acestora şi invitaţi din sectoare diverse de activitate au lăsat grijile deoparte timp de câteva ore pentru a se […]

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes