Prefectul obligat să respecte legea în cazul demisiei primarului

După cum aţi mai fost informaţi, în urma demisiei lui Ovidiu Mălăncrăvean şi a răzgândirii asupra demisiei s-a creat o situaţie fără precedent în administraţia românească.

În loc să-şi facă datoria aşa cum i-o cere Legea nr. 340/2004, bazându-se pe principiile legalităţii, imparţialităţii, obiectivităţii, transparenţei, eficienţei, responsabilităţii şi orientării către cetăţean, prefectul judeţului Mureş, sighişoreanul Lucian Goga acoperă o ilegalitate şi, mai recent, trage de timp și încearcă să şi-o ascundă … printr-un proces greşit pornit şi purtat.

Concret, în 26 aprilie 2017, la mai mult de două luni de la demisia lui Ovidiu Mălăncrăvean, prefectul judeţului Mureş intentează acţiune în instanţă împotriva Consiliului local al municipiului Sighişoara cerând Tribunalului să pronunţe o hotărâre prin care să constate că Ovidiu Mălăncrăvean şi-a depus demisia, dar şi că a revenit asupra demisiei şi, în concluzie, poate să rămână pe funcţie.

Tribunalul Mureş nu a acceptat să pronunţe o sentinţă nelegală, astfel încât, în data de 6 decembrie, a pronunţat următoarele: „Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Prefectul judeţului Mureş dr. Lucian Goga în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Sighişoara”. (citeşte articolul complet)

Referinţe:

Mai avem sau nu mai avem primar? (Independentul sighişorean – 5 martie 2017)

Primarul din Sighişoara a revenit asupra demisiei dată pe fondul protestelor, pentru a nu destabiliza municipiul  (Punctul – 7 februarie 2017)

Primarul PSD al Sighișoarei a demisionat (Digi24 – 3 februarie 2017)

O femeie care îngrijește bătrâni, răsplătită pentru atitudinea sa: „Aduce bucurie vârstnicilor”

Pentru că este bună şi generoasă, o femeie din Mureş a fost răsfățată de Sfântul Nicolae. Câţiva tineri i-au mulţumit în felul lor, după ce ea a îngrijit cu devotament nişte bătrâni din Sighişoara.

Aşa că, măcar pentru o clipă, i-au oferit şedinţe de cosmetică şi coafor şi au îmbrăcat-o de sărbătoare.

Iuliana are 33 de ani şi este mama a doi băieţi. Este angajată de doi ani la centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice din Sighişoara, unde face munca a trei oameni. Cu toate acestea, Iuliana are răbdare şi multă grijă de bătrânii din azil. Pentru fiecare dintre bunici are răbdare şi câte o vorbă bună.

Avram Florin, director casa de bătrâni: „Prin prezenţa ei, aduce bucurie vârstnicilor şi nădejdea că aceştia nu sunt singuri, nu sunt uitaţi de către noi şi atâta timp cât avem tineri în ţara, care pun sufletul, este un lucuru extraordinar, cred că îşi depăşeşte de multe ori misiunea.”

 Iuliana nu are o viaţă uşoară. Face naveta zilnic, dintr-un sat aflat la 20 de kilometri de Sighişoara. (citeşte articolul complet)

Turismul sighişorean: identitate locală, branding şi comunicare

Invitaţie!
Conferinţă de presă la Sighișoara: prezentare rezultate proiect “Turismul sighişorean: identitate locală, branding şi comunicare”
Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES vă invită, în data de 28 noiembrie 2017, la conferința de presă prilejuită de prezentarea rezultatelor obținute în cadrul proiectului “Turismul sighişorean:
identitate locală, branding şi comunicare”, proiect finanţat de Municipiul Sighişoara şi co-finanţat de Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES.
Proiectul derulat începând cu data de 1 iulie 2017 de către Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES, a contribuit la dezvoltarea turismului din Sighișoara, prin dezvoltarea de mecanisme de
educație care să conducă la crearea unei comunicări mai bune a specificului şi identităţii structurilor de primire turistică din Sighişoara, dar și prin identificarea de noi modalități prin care poate
fi dezvoltat turismul din Sighișoara. În cadrul conferinței de presă, vor ( prezentate principalele rezultatele obținute după aproape cinci luni de implementare a proiectului și se va lansa raportul despre proiect.
Conferința de presă va avea loc începând cu ora 16:00, la sala de conferințe a Pensiunii San Gennaro din Sighișoara (în centru, Str. Consiliul Europei Nr. 3).
Pentru relaţii suplimentare:
Nicoleta Anghel, coordonator proiect, Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES
Tel: 0722.244.004, e-mail: office@cedes.ro
CENTRUL PENTRU DEZVOLTARE SOCIALĂ CEDES
545400 Loc. Sighişoara, Jud. Mureş
Str. Mihai Viteazu 93/7 ; Tel. 0722.244.004
www.cedes.ro ; email : office@cedes.ro

Patinoarul artificial, între închiriere şi achiziţie

Nu e un secret că Sighișoara este deficitară la capitolul investiții publice. Cârpelile făcute în ultimii ani, sub oblăduirea unor primari ilegitimi, sunt rezultatul țopăielii administrative și a lipsei de respect față de cheltuirea banilor publici.

Cu girul unor politicieni locali de ocazie, așezați confortabil între zidurile unei cetăți medievale ce se încăpățânează să reziste nu doar în fața vitregiilor naturii, ci și în fața nemerniciilor omului modern, Sighișoara este târâtă inexplicabil prin mocirla mediocrității.

Anual stăm pe un purcoi de bani necheltuiți, cu fața îndreptată spre patrimoniul cenușiu și izolat de lumea actuală, în care de deslușesc monumentele, spitalul, maternitatea, sala de cultură, sala polivalentă, cartierele mărginașe, ștrandul, stadionul lăsate de izbeliște și groapa de gunoi umplută generos cu deșeuri din toată țara.

Asta nu pare să deranjeze confortul unora ce se mulțumesc cu puținul ce li se livrează sporadic de către aleșii care le-au făgăduit vrute și nevrute în campania electorală. În egală măsură nu deranjează nici că un procent însemnat din birurile lor merg pe salariile și primele nesimțite ale bugetarilor de lux cu putere de decizie în aparatul de lucru al șefului executivului local și pe întreținerea copilului de suflet ce răspunde la numele de Ecoserv Sig.

Dorel nu mai este un simplu prenume, ci o stare de fapt, o parte a vieții noastre tragicomice, în care le mulțumim umil decidenților pentru firimiturile căzute de la ospățul achitat din buzunarele noastre jerpelite.

Din obișnuință, nu ne preocupă grupurile de interese și ale lor resorturi obscure potrivnice noțiunii de progres, lipsa de dinamism în viața socială, concursul de idei și proiecte pentru viitor, inovația, amoralitatea edililor sau cheltuielile pe care le implică micile realizări. Suntem ușor de mulțumit cu o bancă montată în centrul orașului, cu un bec schimbat pe stâlpul din fața casei, cu câteva plombe în asfaltul din cartier, cu un târg de Crăciun sau cu un patinoar artificial. Bogdaproste. Bine că se face. Se putea și mai rău.

Epoca de tristă amintire Dăneșan continuă acum cu Mălăncrăvean, metehnele social-democraților și superficialitatea post-comunistă fiind duse la nivel de artă de către edilul care, de bună-voie și nesilit de nimeni, a renunțat la mandat în luna februarie a acestui an. (citeşte articolul complet)

Vorba dulce care ucide…

de Anca-Silvia Raţiu

Tatăl meu avea 81 de ani când a plecat din această lume strâmbă… O vârstă frumoasă spun unii, dar eu spun că ar mai fi putut trăi… nu a avut șansa să o facă pentru că în ultimele zile de viață a fost tratat cu Supradyn , L- Carnitină și Paduden… Acolo unde este poate a iertat medicul care l-a îngrijit astfel, poate a iertat pe cei care au avut încredere într-un astfel de medic pentru că era cumsecade și zâmbitor (ipocrit și lipsit de empatie aș spune)… Eu însă nu îl voi ierta cum nu mă voi ierta nici pe mine pentru că nu am luptat mai mult pentru a-l salva de medicul cel cumsecade… un om mai ales însetat de mărire socială și materială… un om care nici măcar nu a prezentat condoleanțe și nu a venit cu o floare la înmormântarea unui pacient – întâmplător și vecin – de pe urma căruia a încasat bani din ceea ce noi toți cotizăm timp de 10 ani… Probabil că va putea trăi mult și bine cu acest gând și va râde la multele evenimente la care va participa în virtutea statutului social dobândit de soț… Care soț, pentru a-și onora acest statut ar fi avut obligația dar și posibilitatea să îmbunătățească radical situația asistenței sanitare la Sighișoara… Dacă nu din omenie , măcar pentru a-și respecta promisiunile făcute – ”maternitate nouă, spital modern, secție de balne-fizioterapie și kinetoterapie” – unor oameni care, asemeni tatălui meu l-au crezut și și-au pus speranțe că își va îndeplini promisiunile pentru că e un ”om cumsecade”… Atât de cumsecade că, ”după ce s-a văzut cu sacii în căruță” a uitat a zis în campanie și face, cu cinism, considerații și calcule cu sute de paturi și multe milioane de Euro, explicând că, de fapt …. nu este nevoie de așa ceva întrucât Tg. Mureș-ul e atât de aproape și spitalele regionale se vor face curând… Ca mulți alții înaintea mea, am văzut cu ochii mei cât de departe este acest Tg. Mureș când durează mai mult de patru ore pentru ca un bolnav cu insuficiență renală gravă și aproape în stop respirator să ajungă la UPU Mureș. Asta în condițiile în care echipajele de la Salvare – medici și asistenți – au fost ireproșabile! Continuare »

Creşterea tarifelor la salubritate, respinsă de Consiliul local

Consiliul local Sighişoara a respins în şedinţa de joi, 23 noiembrie, proiectul de hotărâre privind modificarea tarifelor pentru serviciile de utilități, specifice serviciului de salubrizare, transmite postul RadioSon Sighişoara. Modificarea acestor tarife a fost solicitată de către operatorul de salubritate S.C. Schuster Ecosal S.R.L. în urma sistări depozitării deşeurilor la groapa de gunoi a municipiului Sighişoara după controlul efectuat de reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Administrației Naționale „Apele Române” în data de 2 noiembrie 2017. Numai că între timp, începând cu data de 20 noiembrie s-a reluat activitatea de depozitare a deşeurilor la groapa de gunoi din Sighisoara, levigatul care a reprezentat problema pentru care aceasta a fost închisă fiind acum vidanjat şi transportat la Staţia de epurare. Totuşi, operatorul de salubritate a sustinut că o majorare de tarife ar fi fost necesară întrucât în perioada 3.11 – 17.11 firma a plătit pentru transportul şi depozitarea la Sânpaul a peste 436 tone de deşeuri la preţul de 160 lei/tonă. Consilierii au respins această creştere de tarife şi au solicitat o monitorizare mai atentă a activităţii la Depozitul de deşeuri, precum şi prezentarea într-o şedinţă extraordinară a Consiliului locala contractului iniţial încheiat între Primăria Sighişoara şi Schuster Ecosal încă din anul 2000 şi a tuturor actelor adiţionale care au urmat.

Referinţe: Suspendarea activităţii la groapa de gunoi creşte tarifele de salubrizare în Sighişoara (Sighişoara Freelance Reporter)

Vezi Proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor pentru serviciile de utilități, specifice serviciului de salubrizare, derulate de S.C. Schuster Ecosal S.R.L., conform contractului de concesiune nr. 22.161/891/23.10.2012

Suspendarea activităţii la groapa de gunoi creşte tarifele de salubrizare în Sighişoara

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului local Sighişoara din 23 noiembrie 2017 apare şi un proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor pentru serviciile de utilități, specifice serviciului de salubrizare, derulate de S.C. Schuster Ecosal S.R.L.  Potrivit acestui proiect, tariful pentru “precolectat, colectat, transportat deşeuri municipale sortate la persoane fizice şi asociaţii de proprietari” va fi de 6,38 lei/persoană/lună faţă de 2,25 lei cât este acum. Pentru deşeurile nesortate, tariful va fi 7,91 lei/persoană/lună, faţă de 3,70 lei cât este acum, iar dacă firma va face şi sortarea acestor deşeuri, tariful va fi de 9,39 lei/lună/persoană. Creşteri semnificative ale tarifelor  sunt prevăzute şi la colectarea şi transportul deşeurilor vegetale, a celor voluminoase şi a celor rezultate din construcţii şi demolări. Aceste majorări de tarife sunt motivate de sistarea depozităţii deşeurilor la groapa de gunoi a municipiului Sighişoara în urma controlului efectuat de reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Administrației Naționale „Apele Române” în data de 2 noiembrie 2017 iar din această cauză deşeurile din Sighişoara vor trebui transportate şi depozitate la depozitul de deşeuri de la Sânpaul. De asemenea, în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre se meţionează faptul că această majorare de tarife va fi valabilă doar până când problemele de la depozitul de deşeuri din Sighişoara vor fi rezolvate şi se va putea relua activitatea aici. Pentru a vedea noile tarife pentru colectarea şi transportul deşeurilor ce, probabil, vor fi aprobate în şedinţa Consiliului local din 23 noiembrie, daţi click pe link-ul de mai jos şi citiţi anexa proiectului de hotărâre (pagina 7):

Vezi Proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor pentru serviciile de utilități, specifice serviciului de salubrizare, derulate de S.C. Schuster Ecosal S.R.L., conform contractului de concesiune nr. 22.161/891/23.10.2012

Citeşte şi:

Depozitarea deseurilor la groapa de gunoi din Sighisoara suspendata . Activitatea de depozitare se va relua dupa ce vor fi indeplinite cerintele de conformare (RadioSon Sighişoara via SighişoaraOnline)

Consiliul local Sighişoara convocat în şedinţă ordinară pe luna noiembrie 2017

În data de 23 noiembrie 2017, ora 12:00, Consiliul local Sighişoara este convocat în şedinţa ordinară cu următoarea ordine de zi:

1. Adresa nr. 16 din 31.10.2017, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 29307 din 01.11.2017, prin care S.C. Ecoserv Sig S.R.L. convoacă Adunarea Generală a Asociaților S.C. Ecoserv Sig S.R.L.
2. Informare privind adresa nr. 28994/30.10.2017 a numiților Bordi Ioan și Violeta, referitor la modul de calcul al redevenței datorată conform contractului de concesiune nr. 4/11245/01.09.2017
3.  Adresa nr. 28979 din 30.10.2017, înregistrată la Municipiul Sighișoara, prin care Comitetul pentru Inițiativa Civică, adresează o scrisoarea deschisă domnului Primar Ovidiu Mălăncrăvean și Consiliului Local Sighișoara, cu privire la modul de administrare și dezvoltare al orașului
4. Informarea cu nr. 31071/17.11.2017 privind situația depozitului de deșeuri nepericuloase Sighișoara
5. Raport privind deplasarea efectuată în perioada 15-17 septembrie 2017, în orașul partener Tabor, Cehia, pentru reprezentarea Municipiului Sighișoara la Festivalul Internațional ,,Tabor Meetings” 2017
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea cantității maxime de carburant pentru autovehiculele din dotarea Municipiului Sighișoara, pentru anul 2018

Continuare »

Expoziţie – Concurs Interjudeţean de artă şcolară

În perioada 18 noiembrie – 31 decembrie 2017, în sala de expoziţii temporare de la Muzeul de Istorie Sighişoara, profesori din două judeţe expun lucrări de artă plastică ale elevilor lor.

„Magia culorilor” este titlul expoziţiei şi este un proiect aflat la a doua ediţie.  Mai mult de 200 de lucrări ale elevilor din 19 şcoli din judeţele Mureş şi Sibiu unde au ca profesori sighişoreni de educaţie plastică / vizuală / artistică şi profil vocaţional artistic sunt expuse la Sighişoara.

Expun lucrări:
Şcoala Gimnazială „Zaharia Boiu” Sighişoara, Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sighişoara: Prof. Agoston Zsolt
Şcoala Gimnazială „Radu Popa” Sighişoara, Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Tîrgu Mureş, Şcolile Gimnaziale Apold şi Şaeş: Prof. Călin Dan Butnariu
Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaş, Şcoala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaş: Prof. Dan Zaharie
Liceul Teoretic „Joseph Haltrich” Sighişoara, Liceul cu program sportiv „Szasz Adalbert” Tîrgu Mureş, Liceul Vocaţional de Artă Tîrgu Mureş: Prof. Daniel Romeo Todea
Școala Gimnazială „Cornel Regman” Daneş, Scoala Gimnazială „Înv. Stroiescu Ioan” Criş, Școala Gimnazială Seleuş – Daneş: Prof. Dorian Feier
Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” Dumbrăveni, Şcoala Gimnazială Şaroş pe Târnave, Şcoala Gimnazială nr. 5 Mediaş: Prof. Dorin Stanciu
Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaş, Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaş: Prof. Petru Purcariu

 

Ligia Coman – prima expoziţie la Sighişoara

Vineri 17 noiembrie de la ora 18 a avut loc la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Sighişoara – Sala “Ciprian Porumbescu” (Sala Sander) vernisajul expoziţiei de pictură semnată de  Ligia Coman.

La vernisaj au fost prezenţi Ovidiu Mălăncrăvean – primarul municipiului, Lucian Goga – prefectul judeţului Mureş, Ovidiu Dan – protopopul Bisericii Ortodoxe Sighişoara, numeroşi colegi, prieteni şi invitaţi.

Expoziţia este deschisă în perioada 17 noiembrie- 8 decembrie, între orele 9,00-17,00.
Sunt expuse lucrări în în ulei, acryl şi tehnică mixtă.

Ligia Coman, profesoară de biologie, în prezent director adj. la Liceul Teoretic “Joseph Haltrich” Sighişoara are ca hobby pictura. Ea a devenit membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş şi este la a treia expoziţie, primele două fiind realizate la Galeria “Unirea” din Tîrgu Mureş şi la Prefectura judeţului Mureş.

Seara vernisajului s-a încheiat cu un moment artistic. A recitat poezie Vasile Luca şi a cântat Dinu Olăraşu.

Pezentarea expoziţiei a fost realizată de prof. univ. dr. Dorin Ştefănescu pe care o redăm mai jos:

 

În tablou gândul se reflectă în ochi

Dorin Ştefănescu

 

 „Iată ce trebuie să ne dea întâi de toate tabloul: o căldură armonioasă, un adânc în care ochiul se afundă, o încolţire surdă” (P. Cézanne).

“Expoziţia de pictură a Ligiei Coman prezintă o explozie florală, flori întotdeauna deschise, dar şi posibile capcane în care privirea poate să cadă. Sunt ele doar flori sau mai mult de atât? Transpar prin ele emoţii transmise pin actul de creaţie? Să remarcăm pentru început că ele nu fac parte dintr-un peisaj al lumii. Chiar dacă trimit (prin titluri, bunăoară) la lumea exterioară, picturile sunt reprezentări ale interiorului. Ceea ce vedem sunt scene ale sufletului. Deci un peisaj scufundat care, prin mijloacele artei, ajunge la suprafaţă, se expune pe pânză şi în orizontul vederii. Invizibilul devine astfel vizibil. Miracolul constă în faptul că o suprafaţă plană, fără profunzime, se scobeşte potrivit unei profunzimi.

De aceea, poate, putem vorbi în cazul acestor picturi de lipsa perspectivei, cel puţin în înţelesul ei curent, de mediu al vizibilului, transparenţa prin care privirea trece. Ceea ce nu înseamnă că ele nu au o adâncime, dar nu una perspectivală, căci ceea ce e în adânc iese la suprafaţă, se dă cu totul fără să lase ochiului posibilitatea de a pătrunde. Dacă, aşa cum spune Jean-Luc Marion, „perspectiva face privirea să iasă  din tablou sau  face tabloul să iasă din platitudinea sa”, de data aceasta e invers: lipsa perspectivei obligă ochiul să-şi creeze propria perspectivă, să iasă din condiţia sa şi să întindă tabloul până la adâncimea de la care se vede. Aici fiecare privitor îşi deschide propria perspectivă, unghiul de vedere optim din care se deschide înţelegerea. S-ar explica astfel şi absenţa chipului uman, a omului în general. Stilizări, am putea spune, dar stilul e omul, ca atare – chiar atunci când chipul omului se întrevede discret – el apare ca efigie a sufletului. Căci la urma urmei sufletul este cel care se dă în spectacol.

Un   alt   aspect   de   remarcat:   permanenţa   mişcării.   Nu   o   mişcare   bruscă,   tulburătoare,răvăşitoare, ci învăluitoare, tandră, aproape hipnotică. Mişcarea e o constantă, tablourile arată curgerea, şi chiar dacă par să o fixeze într-un cadru, nu îi oferă decât cadrul. Dar în interiorul acestuia curgerea e o deschidere. Nimic nu e stabil, stabilit; duce către, deschide un orizont. De aceea, lipsa perspectivei propriu-zise e compensată de posibilitatea deschiderii ei spre privitor. Perspectiva e oferită acestuia, dincolo de rama tabloului.

E tocmai mişcarea mâinii care pictează, a liniilor curbe, rotunjite. În majoritatea tablourilor, totul e ondulat, întruchipând undele mişcării, bucle care închid şi deschid totodată, şi în faţa acestor adevărate bolte ale sufletului, privirea se bolteşte. Este de altfel motivul în virtutea căruia, în câteva excepţii, când sunt supuse mişcării, contururile devin vagi, incerte. Dar nu avem de-a face cu spectacolul confuz al unor pete colorate. Nimic nu e bine conturat pentru că, precum orice pictor autentic, Ligia înregistrează, nu inventează. Ni se prezintă o lume neconturată, în prefacere, în clocotul creaţiei. O lume – am zice – fără ancoră. Şi fără centru? Căci, dacă ar fi aşa, în  lipsa  centrului,  ar  fi  o  lume  neancorată,   în  derivă.  Nu  e  cazul   întrucât,  deşi  curgătoare, tablourile acestea îşi caută mereu centrul, obţinut şi pierdut. Am putea vorbi de o anume obsesie a centralităţii, uneori căutată, alteori expresia unui impuls nestăvilit. Şi atunci centrul se pune, dar nu vine de la sine ci dintr-un fel de nevoie de a-l avea, de a-l vedea. E un centru care absoarbe privirea, făcând tocmai el imposibilă perspectiva, tras în sus sau în jos. „Privirea trebuie astfel să parcurgă distanţa din care tabloul îşi trage propria viaţă. Tabloul e cel care face vie privirea, nu invers” (J.-L. Marion).

Dar cele mai reuşite tablouri mi se par cele descentrate, în căutare, parcă încă nedesăvârşite, uşor neclare, creând un mediu difuz. Situaţie în care ele trăiesc din distanţa pe care o creează şi în   care respiră. Distanţă ce aeriseşte tabloul, impunând ritmul său interior spectatorului, somat să i se adapteze, aşa cum un dansator urmează ritmul unei muzici. Acolo unde apar, totuşi, linii ascuţite, prelungi, ca nişte raze, ele imprimă mişcării o direcţie subită,nerăbdătoare, graba de a ajunge. Dincolo, în celelalte, se stă în curgere, tabloul ne oferă schiţa de o clipă a unui răgaz, în care privirea poate contempla în voie.

Unele tablouri le-am putea numi naturi moarte, dar la o privire mai atentă, nimic nu e mortîn această natură, ci arată natura în care viaţa – deşi aparent oprită – continuă să fie mişcare, să se mişte şi să mişte privirea. E o energie vitală care străbate până şi aceste pânze în care totul pare îngheţat în imagine. „Căldura armonioasă” şi „încolţirea surdă”, de care vorbeşte Cézanne, se întrevăd şi aici, creând – tocmai ele – adâncul în care ochiul se afundă.

În concluzie, în vorbele autoarei, „dacă vei privi tablourile, vei fi surprins că gândul omului se relevă prin fiecare linie sau punct”. Nu ne rămâne decât să ne lăsăm surprinşi de gândul pe care fiecare linie sau punct îl reflectă în ochiul cu care privim.”

 

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes