Povestea Festivalului Sighişoara Medievală 2016

logo-jsrFestivalul Sighişoara Medievală nu s-a mai ţinut anul acesta în ultimul week-end al lunii iulie, aşa cum s-a ţinut în ultimii 24 de ani, iar evenimentul a fost reprogramat cel mai probabil pentru primul weekend din septembrie.
De ce nu s-a mai ţinut festivalul?
Tergiversarea organizării concursului de proiecte în baza Legii 350/2005, contestaţiilor depuse după anunţarea proiectului selectat şi mai ales o eventuală subînchiriere a domneniului public, ceea ce contravine legii, au stat la baza amânării ediţiei de anul acesta a Festivalului Sighişoara Medievală. „S-a întrunit comisia pentru soluţionarea contestaţiilor, care, după o muncă de câte 12 ore în două zile, a respins cele două contestaţii pe Legea 350 privind atribuirea contractelor. Au fost două contestaţii. E adevărat că perioada de evaluare a proiectelor a fost în campania electorală şi s-a tergiversat destul de mult. Apoi pentru comisia de contestaţie aveam nevoie de constituirea noului Consiliu Local, ca să putem propune noi membrii. Deci lucrurile sau dus puţin tăvălug şi din păcate s-a ajuns aici. Organizarea ediţiei de anul acesta a Festivalului Sighişoara Medievală se va hotărî în Consiliu Local în şedinţă extraordinară”, susţinea în urmă cu două săptămâni Ovidiu Mălăncrăvean, primarul Sighişoarei. Şedinţa extraordinară nu a mai avut loc deoarece Comisia juridică din Consiliul Local Sighişoara a dat aviz negativ proiectului selectat. (citeşte articolul complet)

Pe aceeaşi temă:

Festivalul Sighişoara Medievală, organizat în septembrie? (Zi de zi)

Organizatorul Festivalui Medieval de la Sighisoara: Nu am fost anuntat oficial cu privire la decizia municipalitatii de amanare sau de anulare a festivalului (HotNews)

Bataie de joc la adresa turistilor. Festivalul medieval de la Sighisoara nu se mai tine in ultimul weekend din iulie deoarece primaria nu a facut din timp demersurile pentru organizarea evenimentului (HotNews)

Both comments and pings are currently closed.

One Response to “Povestea Festivalului Sighişoara Medievală 2016”

  1. […] Povestea Festivalului Sighişoara Medievală 2016 (Jurnalul Sighişoara Reporter) […]

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes