Warning: Use of undefined constant translate_tb_widget_register - assumed 'translate_tb_widget_register' (this will throw an Error in a future version of PHP) in /home/sighisoa/public_html/wp-content/plugins/translate-this-button/ttb-sidebar-widget.php on line 129
Record de înscrieri la cea de-a șasea ediție Transylvania Horse Show: 36 de locuri ocupate în doar 72 de ore la Concursul Internațional Universitar – Comunicat de presă | Sighisoara Freelance Reporter
Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/sighisoa/public_html/wp-includes/post-template.php on line 284

Record de înscrieri la cea de-a șasea ediție Transylvania Horse Show: 36 de locuri ocupate în doar 72 de ore la Concursul Internațional Universitar – Comunicat de presă

ths2016_horse_showTransylvaniaHorse Show, care va avea loc în perioada 10 – 12 iunie, dovedește încă o dată că este cel mai popular eveniment hipic universitar din Europa. La fel ca și edițiile anterioare, competiția va avea loc în satul Prod (com. Hoghilag), situat la 16 kilometri de Sighișoara, într-un peisaj idilic recomandat de ghidul “Lonely Planet” ca fiind o destinație ideală pentru turiștii care vor să practice echitația outdoor.
Pentru Concursul Internațional Universitar – Cupa Națiunilor pentru Studenți (AIEC Student Riders Nation Cup – Romania 2016), organizat în colaborare cu Association International des Etudiants Cavaliers (AIEC), care va avea loc în cadrul celei de-a șasea ediții a Transylvania Horse Show, înscrierile s-au încheiat după numai 72 de ore, fiind stabilit astfel un nou record în istoria competiției. Este remarcabilă atenția de care beneficiază concursul din România, mai ales că acesta se desfășoară cu doar două săptămâni înainte de Campionatul Mondial Universitar din Suedia.
12 echipe formate din 36 de studenți din țări ca SUA, Irlanda, Marea Britanie, Elveția ș.a. au fost acceptate pentru a evolua în cadrul Concursul Internațional Universitar. Concurenții vor avea la dispoziție doar cinci minute pentru a se acomoda cu caii, puși la dispoziția acestora de către organizator.
“Acest concurs pentru studenți este o adevărată pepinieră pentru viitori concurenți și își propune să resusciteze o disciplină sportivă olimpică, foarte populară în vestul Europei, dar aproape inexistentă în România. Acesta este motivul pentru care lucrăm cu specialiști de top din țări cu tradiție pe această disciplină”, spune Mihnea Vîrgolici, directorul evenimentului.
De-a lungul celor cinci ediții de până acum ale Transylvania Horse Show, în cadrul Concursului Internațional Universitar au participat peste 200 de studenți, mulți dintre ei revenind după câțiva ani în cadrul competiței pentru profesioniști: “Atmosfera este una specială, relaxată, pe care nu o întâlnești la alte concursuri de gen. Tineri călăreți de top, călăreți profesioniști și suporteri din toate colțurile lumii vin cu drag la Prod de șase ani, pentru a participa la Transylvania Horse Show”, adaugă Mihnea Vîrgolici.
Transylvania Horse Show este un eveniment ecvestru internațional, care găzduiește anul acesta două tipuri de competiții oficiale: Cupa României la probă completă – cross country, probă cu obstacole naturale pe teren variat, probă de obstacole și dresaj – și Concursul Internațional Universitar – Cupa Națiunilor pentru Studenți, pentru acesta din urmă Transylvania Horse Show primind premiul “Concursul anului” pentru edițiile din 2011, 2012, 2014 și 2015. Pe lângă cele două competiții, la Transylvania Horse Show vor avea loc show-uri și demonstrații ecvestre.

“Din 2011, Transylvania Horse Show este o prezență anuală în calendarul AIEC și a fost votată Competiția Anului de patru ori în ultimii cinci ani. Pentru mulți concurenți acesta este primul eveniment pe care îl fixează în calendarul competițional și punctul de referință al sezonului. În calitate de Director al Competițiilor AIEC, dar și prin prisma impresiei pe care mi-a lăsat-o pe parcursul vizitelor mele, recomand Transylvania Horse Show ca pe o experiență memorabilă și cred că niciun efort nu e prea mare pentru a participa la această competiție minunată”, spune Gary Flynn, Director al Compețitiilor  în cadrul Asociației Internaționale a Studenților Călăreți (AIEC).
Cea de-a șasea ediție a Transylvania Horse Show va avea loc în perioada 10 – 12 iunie, la Prod, jud. Sibiu, și va aduce în România concurenți din 16 țări, precum și oficiali ai lumii ecvestre naționale și internaționale. Scopul acestui eveniment este acela de a readuce în atenția publicului larg echitația ca sport profesionist și amator. Evenimentul își propune să promoveze artiști și producători locali, să amplifice potențialul turistic al zonei, dar și să prezinte o competiție sportivă într-o atmosferă relaxantă, de vacanță, într-un peisaj inedit. Spectatorii Transylvania Horse Show vor avea la dispoziție și o zonă de chill&fun, unde se vor putea destinde atât cei mari, cât și cei mici. Satul Prod se află situat la doar 16 kilometri de Sighișoara, unul dintre cele mai bine păstrate orașe medievale din Europa, inclus în lista siturilor UNESCO.

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes