Parc de aventură la Sighişoara

logo-punctulPrimăria din Sighişoara a preluat pe „Lista proiectelor individuale ale Unităţii Administrativ-Teritoriale Municipiul Sighişoara pentru perioada de programare 2014-2020” amenajarea unui „Parc de Aventură Sighişoara”.Proiectul prevede realizarea unui parteneriat public-privat între Fundaţia „Pentru Familia Creştină” şi Primăria Municipiului Sighişoara în vederea înfiinţării unei ferme terapeutice şi a unor ateliere pentru tineri, inclusiv pentru tineri cu dizabilităţi, precum şi a unui parc de aventură, în zona Aurel Vlaicu.
Contribuţia municipalităţii va consta din amenajarea drumului de acces şi conectarea zonei la reţeaua de distribuţie a energiei electrice. Fundaţia „Pentru Familia Creştină” va pune la dispoziţie pentru acest proiect 3 terenuri cu suprafaţa totală 7 ha/ 70.000 mp.
Preşedintele Fundaţiei, preotul lutheran Martin Türk-König, este convins că toate partidele politice şi societatea civilă din Sighişoara vor susţine acest proiect, pentru ca în acea zonă să se poate amenaja un adevărat „oraş verde”, o veritabilă zonă de agrement pentru ca familiile cu copii sau fără copii, precum şi tinerii să-şi poată petrece timpul liber în siguranţă şi într-un cadru adecvat pentru trup şi suflet. Cartierul „Aurel Vlaicu” cuprinde, pe o suprafaţă de 100 de hectare, păduri, păşuni, dar şi un mic pârâu şi văi lăturalnice pentru amenajarea unui lac de agrement şi pescuit. (citeşte articolul complet)

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes