Consiliul local Sighişoara la faza plângerilor penale

independentulCariera de politician român înseamnă un mod de viață sau un loc de muncă retribuit lunar, ce oferă drepturi sau beneficii, nu și obligații sau răspunderi. Cei care fac politică în acest mod au cancerizat sistemul public, ne-au confiscat viitorul și au alungat orice formă de progres a statului, fiindcă dorința lor de a parveni este mai arzătoare decât dorința de a face bine oamenilor. Îi cunoaștem foarte bine pe acești indivizi lipsiți de empatie, de bun simț și de demnitate, căci televiziunile au grijă să ne otrăvească de dimineața până seara cu faptele și nerealizările lor. Începând de la guvern și ministere, continuând cu prefecturile și consiliile județene și terminând cu primăriile și consiliile locale, abuzul de putere și superficialitatea își fac cunoscute prezența în viața noastră, iar politicienii tratează țara ca și cum ar fi propria lor moșie.

Partidele de până acum s-au dovedit a fi simple găști penale pentru care cele mai importante lucruri sunt acapararea și menținerea puterii. Indiferent de orientarea politică și de doctrine, politicienii au rămas aceiași falși profeți ai primenirii neamului, căci asistăm neputincioși la o rotire a cadrelor și la o prostire grobiană a electoratului. Cu toate că partidele apar sau dispar, uniunile se leagă sau se dezleagă, guvernările nu au continuitate, iar opoziția face act de prezență, listele electorale conțin mereu aceleași personaje sinistre care și-au tocit coatele pe băncile școlii vieții, unde au învățat să se ascundă în spatele unor imagini retușate a căror durată de viață este mereu scurtă, precum memoria poporului român.

Asistăm de 25 de ani la o batjocură și la un simulacru de democrație, în care noțiunile “stat de drept”, “independență a justiției” și “egalitate în fața legii” sunt aduse în discuție doar pe durata campaniilor electorale. Eșecul actualei clase politice este vizibil, iar rezistența pe care încă o afișează politicienii este pe punctul de a fi zdrobită definitiv, sub presiunea unor nenorociri, a unor mizerii ieșite de sub preșul autorităților șpăgare și a opiniei publice care a trecut de la etapa pasivă, la cea activă și, timid, la cea reactivă.

Moartea prematură a unor tineri în clubul bucureștean este rezultatul unui șir neîntrerupt de acte de corupție ce au paralizat o capitală pretins europeană și vădit nepregătită în situații de calamitate. (citeşte articolul complet)

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes