LVMEN EST OMEN Prima expoziție din România cu tehnologie de realitate adaugată AURASMA

afis expoPeste 300 de obiecte din colecţiile unor mari muzee din ţară şi din colecţii particulare ce ilustrează istoria şi tipologia iluminatului artificial vor putea fi admirate, începând de duminica, la Muzeul de Istorie din Sighişoara, în expoziţia intitulată « Lumen est Omen ».
Expoziţia este organizată sub patronajul Ambasadei Elveţiei în România şi sub girul ştiinţific al Universităţii “Babeş-Bolyai” şi Filialei Cluj a Academiei Române. Unul dintre cei mai importanţi specialişti europeni în domeniul istoriei iluminatului, dr. Laurent Chrzanovski din Geneva a contribuit la realizarea acestui amplu proiect.
Lumenul este unitate de măsură a fluxului luminos, iar titlul expoziţiei “Lumen est Omen” este o parafrază a celebrului enunţ latin “Nomen este omen / Numele este omul”.
Catalogul expoziţiei prezintă, în 330 de pagini, istoria ilustrată a iluminatului şi este primul din România care foloseşte cele mai noi tehnologii de “realitate adăugată”. Cu ajutorul unei tablete sau a unui smartphone, fotografiile se vor transforma în secvenţe filmate, ilustrând, prin intermediul imaginilor realizate de operatorul Claudiu Moisescu, modul de funcţionare al celor mai reprezentative obiecte şi instalaţii de iluminat. Catalogul este prefaţat de ambasadorul Elveţiei în România, Jean-Hubert Lebet, şi de rectorul Universităţii “Babeş Bolyai”, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop.
Expoziţia este realizată de Muzeul Etnografic al Transilvaniei cu colaborarea Muzeului de Artă şi Istorie Geneva, Muzeului de Etnografie din Geneva şi Muzeului Oraşului Nisa, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, Complexul Muzeal Naţional “Astra” din Sibiu, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea, Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, Muzeul Civilizaţiei Dace şi Romane din Deva şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Vernisajul expoziţiei va avea loc sâmbata, 12 septembrie 2015, ora 14,30 in Turnul Fierarilor Sighisoara. Expoziţia va fi deschisă până la 1 octombrie 2015.

 

12 septembrie 2015: O mică galerie foto de la vernisajul expoziției găsiți la acest aici.

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes