În satul Mălâncrav tradițiile sunt încă vii

independentulNu departe de Sighișoara se află una dintre cele mai cunoscute și mai frumoase așezări rurale săsești din Transilvania, ce completează generos un tablou devenit tot mai atractiv pentru vizitatorii dornici de cunoaștere a tradițiilor și obiceiurilor zonei. Este vorba de Mălâncrav (Malmkrog în germană și Almakerék în maghiară), sat atestat documentar în anul 1305 și intrat în posesia familiei Apafi, familie nobiliară care a dat doi principi ai Transilvaniei: Mihai Apafi I (1632-1690) și Mihai Apafi II (1676-1713).

Împreună cu alte sate din împrejurimi, dăruite de regele maghiar nobililor de la curtea sa, precum Noul Săsesc, Roandola, Stejeriș, Criș și Florești, alcătuia un teritoriu aflat între scaunele libere săsești Sighișoara, Mediaș și Cincu. Termenul de “scaun” a apărut în secolul XIV și este o formă prescurtată a “scaunului de judecată”, însemnând o unitate administrativă care avea atribuții judecătorești, militare și fiscale.

După 1775 aceste proprietăți sunt acordate, printr-un decret regal, familiei nobiliare Bethlen și, ulterior, trec în proprietatea familiei nobiliare Haller.

Întins pe malurile pârâului Laslea, într-un decor cu floră și faună diversificate, satul deține un patrimoniu material și imaterial remarcabil, în care predomină peisajele bucolice autentice și nealterate, amintind de cele existente odinioară în vestul Europei, din nefericire astăzi dispărute ireversibil.(citește articolul complet)

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes