STUDIU DE CAZ | Fenomenul “Sighişoara” în handbalul românesc! Prima lovitură a unei naţionale şi impactul asupra primei ligi. Cum ar arăta echipa României cu jucători şcoliţi la CNE

prosportPentru prima dată de la apariţia Centrului Naţional de Excelenţă de la Sighişoara (2004), o naţională a României a reuşit să dea lovitura la un Campionat Mondial de juniori sau tineret. Echipa pregătită de Ovidiu Mihăilă şi Daniel Apostu s-a clasat pe locul 8 la turneul final din Brazilia (U21), având la dispoziţie opt handbalişti care s-au format şi au absolvit şcoala la Sighişoara.

Până la Mondialul de pe continentul sud-american, naţionalele compuse în majoritate din jucători formaţi la CNE reuşiseră doar 5 prezenţe la turneele finale, iar cea mai bună clasare a fost obţinută la Campionatul European din 2008. Atunci, prima generaţie, cu Asoltanei, Hagiu, Ghiţă şi Stan, la care s-a adăugat şi Alexandru Şimicu, a terminat pe locul 6.

17% din fondul de jucători al Ligii Naţionale s-a şcolit la Sighişoara

Au trecut aproape 11 ani de la înfiinţarea Centrului Naţional de Excelenţă, perioadă în care au absolvit cinci generaţii, iar fenomenul “Sighişoara” începe să fie tot mai prezent în handbalul românesc. Practic, 17% din fondul de jucători al echipelor din Liga Naţională este dat în acest moment de CNE. “Şcoala” gândită şi pusă în practică de Cristian Gaţu, fostul preşedinte ale FRH, a scos 101 absolvenţi (i-am pus la socoteală şi pe cei care au fost scoşi la licitaţie în această vară), iar 43 se regăsesc în prezent în loturile echipelor din prima ligă, adică 42,57% din cei care au terminat ciclul de 4 ani de pregătire centralizată la Sighişioara. Alţi trei jucători au plecat în străinătate, Bogdan Criciotoiu (TSG Ludwigshafen Friesenheim), Dan Racoţea (Wisla Plock) şi Eusebiu Beşliu (Luxemburg). (citește articolul complet)

Both comments and pings are currently closed.

One Response to “STUDIU DE CAZ | Fenomenul “Sighişoara” în handbalul românesc! Prima lovitură a unei naţionale şi impactul asupra primei ligi. Cum ar arăta echipa României cu jucători şcoliţi la CNE”

  1. […] STUDIU DE CAZ | Fenomenul “Sighişoara” în handbalul românesc! Prima lovitură a unei naţiona…(ProSport) […]

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes