Atenție la înșelăciuni prin metoda ”Accidentul” – Comunicat de presă IPJ Mureș

Politia_RomanaAtât de cunoscute şi de mediatizate în presă, înşelăciunile prin metoda „accidentul” continuă să rotunjească veniturile infractorilor. Persoane de cea mai joasă speţă continuă să profite de naivitatea unora dintre cetăţeni, exploatând sentimentele de afecţiune faţă de apropiaţi. 

Pentru a nu cădea în plasa unor astfel de indivizi, care nu urmăresc decât câştigul lor, alegându-şi cu grijă victimele, am considerat oportun să vă facem cunoscut modul lor de operare, în acest fel, prin aplicarea măsurilor antivictimizare, să le blocăm acţiunile.

Pentru a înţelege mecanismul escrocheriei, vom prezenta scenariul după care se ghidează aceşti escroci.

Persoane de bunăcredinţă sunt contactate de infractori, de regulă pe telefonul fix şi se recomandă a fi avocaţi, poliţişti, procurori sau medici care le relatează că o persoană apropiată a suferit un accident rutier şi că este necesară transmiterea de urgenţă a unei sume de bani, pentru acordarea unor îngrijiri medicale sau pentru asistenţă juridică.

Persoanele vătămăte, tulburate desigur de o asemenea veste, urmează indicaţiile telefonice ale infractorilor şi transmit pe diverse căi sume de bani, încredinţate fiind că o fac în sprijinul celor apropiaţi, ulterior constând că de fapt au fost înşelaţi iar persoana care i-a apelat nu mai poate fi contactată nici la telefon, nici la o adresa furnizată persoanelor înşelate, care de regulă este fictivă.

 

RECOMANDĂRI!

Pe această cale, ţinem să  le reamintim mureşenilor care sunt măsurile pe care aceştia ar trebui să le adopte pentru a  nu fi înşelaţi  prin această metodă:

  • În primul rând, avocaţii, poliţiştii, procurorii sau medicii nu vă vor solicita sume de bani pentru acordarea unor îngrijiri medicale sau pentru asistenţă juridică;
  • În cazul în care, aceşti indivizi vă abordează pe stradă, nu îi invitaţi în locuinţa dumneavoastră! Puteţi deveni victima unui furt din locuinţă! (Nu daţi curs solicitărilor acestora, nici măcar în cazul în care vă prezintă genţi, borsete în care pretind că au obiecte valoroase sau documente importante. Este pur şi simplu o tactică, la care apelează, pentru a vă câştiga încrederea!)
  • NU daţi curs nici unei solicitări de transmitere a unei sume de bani către persoane necunoscute, pentru niciun motiv;
  • Puneţi capăt imediat convorbirii, nu vă lăsaţi atraşi în alte convorbiri, chiar dacă infractorii insistă, întrucît aceştia sunt foarte abili şi vor încerca pe orice căi să convingă victima că cele relatate sunt reale! NU le oferiţi deloc niciun fel de date personale, întrucât infractorii vor folosi datele în scopul comiterii de infracţiuni; 
  • Când sunteţi contactaţi de persoane necunoscute care vă solicită transmiterea unor sume de bani, pentru diverse motive anunţaţi urgent Poliţia, sau sunaţi la 112!;
Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes