Caroline Fernolend decorată de preşedintele Germaniei

radioson-300x115Președintele Republicii Federale Germania, domnul Joachim Gauck, i-a acordat doamnei Caroline Fernolend, director executiv și vicepreședinte al Fundației Mihai Eminescu Trust, Crucea de Merit în Rang de Cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania. Decernarea a avut loc Joi, 20 Martie 2015, în cadru festiv, la reședința Ambasadorului Republicii Federale Germania la Bucuresti, Excelența Sa domnul Werner Hans Lauk, transmite postul RadioSon Sighişoara.

Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania este singura decorație a Republicii Federale Germania. A fost inițiat de primul președinte al Republicii Federale Germania, Theodor Heuss, în anul 1951, și se acordă în continuare, la inițiativa președintelui Germaniei, pentru merite deosebite în domeniile politic, economic, cultural, academic sau de voluntariat.

Laudatio: “Distincția care vi s-a acordat este un semn important și vizibil al aprecierii implicării dumneavoastră neobosite, desfășurate până în prezent în favoarea minorității germane ca pilon de bază al relațiilor româno-germane și, totodată, o mulțumire și un impuls pentru continuarea eforturilor dumneavoastră în egală măsură în interesul Germaniei și al României. (…)

Toți cei care vă cunosc, stimată doamnă Fernolend, sunt atrași de entuziastmul dumneavoastră de a începe și implementa cu succes noi proiecte, firea dumneavoastră caldă și deschisă, implicarea dumneavoastră neobosită pentru drepturile minorităților – oricine își dă imediat seama că angajamentul dumneavoastră vine din inimă. Reculurile nu vă derutează ci vă întăresc și mai mult.”

Caroline: “Îi mulțumesc Președintelui Republicii Federale Germania pentru această mare distincție, pe care o voi purta cu multă mândrie, și Excelenței Sale domnul ambasador Lauk pentru frumoasele cuvinte de apreciere.

O viață mai bună pentru copiii și sătenii din comunitățile noastre precum și faptul că ei contribuie la conservarea și valorificarea patrimoniului săsesc moștenit de la strămoșii noștri – acestea sunt lucrurile care mă fac bucuroasă și îmi dau încredere și putere pentru a merge mai departe în fiecare zi. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu și tuturor celor care ne-au fost alături mie și echipei mele pentru tot ceea ce am realizat.

Îmi doresc ca toate parteneriatele și prieteniile cu ajutorul cărora am ajuns la aceste reușite să dăinuiască mulți ani și multe proiecte de acum înainte.”

În ultimii 25 de ani, activitatea profesională a Carolinei Fernolend s-a concentrat pe două elemente cheie: revitalizarea comunităților rurale și conservarea patrimoniului cultural și natural din Transilvania.

Susținută de familie, în anul 1989 Caroline Fernolend a ales să nu se alăture emigrării masive a sașilor din Transilvania către Germania, ci să se dedice păstrării patrimoniului moștenit de la strămoși.

Caroline este consilier local, din anul 1992 reprezentând comunitatea din Viscri, satul său natal, la primăria comunală. În această calitate, cu ajutorul neprețuit al multor parteneri și susținători, a reușit să implementeze în Viscri proiecte importante pentru comunitate: prima centrală telefonică digitală din mediul rural în Romania (1996, finanțată de către satul înfrățit, Büllingen, Belgia), clasarea bisericii fortificate din Viscri pe lista patrimoniului mondial UNESCO (1999, susținută de Comisia Națională de Cultură) sau, mai recent, prima stație de epurare ecologică din România (2011, realizată cu ajutorul Fundației Alteței Sale Regale Prințul de Wales și Rompetrol), un proiect implementat prin intermediul Fundației Mihai Eminescu Trust.

Din 2005 Caroline Fernolend este director executiv al Fundației Mihai Eminescu Trust, pe care alături de echipa sa dedicată a transformat-o într-una dintre cele mai apreciate organizații neguvernamentale specializate în reabilitarea patrimoniului și dezvoltare rurală sustenabilă din România. Fundația are astăzi 15 ani de experiență, pe parcursul cărora, sub conducerea Carolinei, a restaurat peste 1200 de clădiri de patrimoniu, a plantat peste 1.4 milioane de puieți și a participat la dezvoltarea a peste 80 de sate din Transilvania. Prin proiectul “Satul de Sine Stătător”, Fundația pune accent atât pe dezvoltarea economică a comunității, cât și pe reabilitarea patrimoniului cultural și natural din România. Alături de Caroline, Mihai Eminescu Trust a fost distinsă de-a lungul anilor prin multe premii și aprecieri și privește cu entuziastm spre un viitor încărcat de noi proiecte pentru revitalizarea satelor și orașelor din Romania.

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes