Trenurile Regiotrans spre Sighişoara şi Odorhei suspendate

radioson-300x115Începând de marţi, 17 martie, trenurile celui mai mare operator feroviar privat, Regiotrans Brașov, nu mai au voie să circule pe calea ferată din România, transmite postul RadioSon Sighişoara. Autoritatea Feroviară a descoperit mai multe probleme tehnice la garniturile acestei companii. Trenurile Regiotrans deserveau 50 de rute folosite de navetiști. Astfel de trenuri circulau şi pe relaţia Sighişoara- Odorhei şi retur cu 10 curse pe zi şi deserveau în general navetiştii. 

Suspendarea circulației trenurilor Regiotrans a provocat haos în gări. Zeci de oameni care voiau să plece spre Sighişoara sau spre Odorhei s-au trezit că nu au cu ce să ajungă. Cei mai afectați de suspendarea trenurilor au fost navetiștii – profesori, elevi, studenți , dar şi muncitorii de la sate care făceau naveta fie la Sighişoara, fie la Odorhei şi care acum nu mai au cu ce să se deplaseze.
RegioTrans nu poate pune la dispoziția călătorilor alte mijloace de transport. Tot ce au anunțat reprezentanții societății este că banii pe abonamente vor fi returnați, pe bază de cerere. Nu se ştie când Regiotrans îşi va rezolva problemele şi dacă va obţine licenţa pentru a putea circula în continuare şi a oferii posibilitate de transport pentru navetişti.

Citeşte şi:

Trenurile Regiotrans nu mai circulă începând de astăzi (Digi24)

Haos și nemulțumire în gările prin care treceau trenurile Regiotrans (Digi24)

Both comments and pings are currently closed.

One Response to “Trenurile Regiotrans spre Sighişoara şi Odorhei suspendate”

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes