Prefectul Vasile Liviu Oprea: În maxim 15 zile, Dăneşan va fi demis (24 Ore Mureşene)

24ore_02Epopeea primarilor penali din judeţul Mureş care sunt lăsaţi încă să semneze acte oficiale şi să stea în fruntea comunităţilor locale deşi au fost condamnaţi pentru fapte conexe actelor de corupţie continuă. Astfel, la aproape doi ani de la condamnarea definitivă, primarul Sighişoarei Dorin Dăneşan este în continuare primar, prefecţii în mandatul cărora s-a dat sentinţa definitivă tergiversând luarea deciziei legale de constatare a încetării de drept a mandatului acestuia. Prefectul Vasile Liviu Oprea spune acum că, în maxim 15 zile, Dăneşan va fi demis, el invocând pentru amânarea luării unei decizii faptul că ar fi solicitat puncte de vedere de la CSM şi CCR. „Cu privire la primarul de la Sighişoara avem referatul, analizăm şi cât de curând vom emite ordinul de demitere a primarului”, a declarat pentru „24 ore mureşene” (…) Prefectul Vasile Liviu Oprea a negat orice fel de implicaţii de natură politică în tergiversarea deciziei de revocare a din funcţie a primarilor condamnaţi. El spune că practica neunitară la nivelul României l-ar fi pus în dificultate, însă în mediile politice mureşene, în ceea ce priveşte cazul primarului Sighişoarei, se vorbeşte că acesta ar fi beneficiat de sprijinul liderului PSD Mureş, Vasile Ghiorghe Gliga, care ar fi afirmat în cadrul unor întâlniri politice că, atâta vreme cât este el la cârma PSD Mureş, prefectul, indiferent cine ar fi acela, nu va semna revocarea lui Dăneşan. Oprea a respins categoric această ipoteză. Alte surse politice sub protecţia anonimatului susţin la rândul lor că amânarea cu încă 15 zile a luării unei decizii ferme din partea prefectului ar fi justificată prin faptul că lui Dorin Dăneşan i s-ar fi sugerat să recurgă la actul demisie, punând astfel capăt unei situaţii care ar putea crea dispute în cadrul coaliţiei de guvernare pe plan judeţean. Prin demisie, Dăneşan ar putea fi scutit, fără o decizie a Curţii de Conturi, şi de înapoierea banilor încasaţi în perioada scursă de la rămânerea definitivă a condamnării şi până astăzi, în cazul revocării el fiind practic obligat să plătească retroactiv aceşti bani.(citeşte articolul complet)

Both comments and pings are currently closed.

One Response to “Prefectul Vasile Liviu Oprea: În maxim 15 zile, Dăneşan va fi demis (24 Ore Mureşene)”

  1. […] Prefectul Vasile Liviu Oprea: În maxim 15 zile, Dăneşan va fi demis (24 Ore Mureşene) […]

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes