Primăria blochează investitorii – episodul Sefar

independentulUnul dintre cei mai importanți investitori ai municipiului Sighișoara, SC Sefar SRL, dorește să construiască un tronson de drum în jurul sediului din cartierul Târnava II, pentru a înlesni transportul, și toate acestea pe fonduri proprii. Însă Primăria orașului îngreunează demersurile pe care cei în cauză trebuie să le urmeze.    

 „Consiliul local dorește să sprijine Sefarul în vederea construirii tronsonului de drum din cartierul Târnava II, drept dovadă a și votat două acorduri de principiu și chiar mai mult, un număr de 11 consilieri au fost la fața locului și au inițiat un Proiect de Hotărâre pentru un PUZ și demararea procedurilor pentru drumul mai sus menționat” a declarat consilierul local UIPS, Claudiu Pop. Deși demersurile sunt urmate de reprezentanții Sefar, nu se concretizează nimic. Potrivit aceleași surse: „Din motive mie necunoscute, executivul a blocat timp de aproape doi ani această lucrare deși firma Sefar este unul din principalii investitori străini din Sighișoara. Primarul Dăneșan a refuzat să pună proiectul pentru întocmirea unui plan urbanistic zonal pe ordinea de zi a ultimei ședințe ordinare a Consiliului Local, fapt care după părerea mea se încadrează la abuz în serviciu.” (citeşte articolul complet)

Citiţi mai jos seria de petiţii depuse de firma Sefar către Consiliul local Sighişoara referitoare elaborarea Planului Urbanistic Zonal pentru construirea unui drum de acces către noile hale de producţie ale firmei, hale care încă nu pot fi folosite, mulţumită “promtitudinii” cu care autorităţile ştiu să rezolve problemele contribuabililor la bugetul local… Şi vorbim de un contribuabil important care a plătit către bugetul local un impozit de 1,43 milioane lei pentru anul 2014 – mai mult decât toţi baroneţii locali protejaţi politic la un loc.

Petiția nr. 55/CL/22.08.2013, prin care SC SEFAR SRL solicită un  acord de principiu pentru demararea lucrărilor investiției ”Drum de acces” și înformarea prezentată de Direcţia Administrarea patrimoniului

Petiţia nr. 19/CL/10.04.2014 prin care SC SEFAR SRL solicită informaţii privind stadiul proiectului „Drum de acces” la construcţiile noi, recent edificate şi demararea acestei investiţii

Petiţia nr. 43/CL/1.07.2014 şi Petiţia nr. 46/CL/22.07.2014 prin care S.C. SEFAR S.R.L. Sighişoara solicită elaborarea Planului Urbanistic Zonal prin care se stabileşte traseul şi configuraţia căilor de acces la construcţiile noi şi prezintă punctul de vedere în legătură cu adresa Primăriei Sighişoara nr. 14449/XI/2/7.07.2014 şi informarea Direcţiei Administrarea patrimoniului referitoare la acestea

Petiţia nr. 57/CL/12.08.2014 prin care S.C. SEFAR S.R.L. Sighişoara revine în legătură cu problema lipsei căilor de acces la noua hală de producţie

Petiţia nr. 63/CL/11.09.2014 şi Petiţia nr. 64/CL/15.09.2014 prin care S.C. SEFAR S.R.L. Sighişoara solicită cumpărare teren şi construirii drum de acces, precum şi aprobarea întocmirii unui Plan Urbanistic Zonal din fonduri proprii pe terenul proprietate a consiliului local

 

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes