Sighişoara în maratonul de concerte pentru copii şi tineret

radioson-300x115Sighişoara este inclusă în maratonul de concerte și ateliere muzicale destinate copiilor și tinerilor, transmite postul RadioSon Sighişoara. Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România organizează în perioada 22 – 26 septembrie 2014 prima ediție a maratonului ce include o serie de concerte și ateliere muzicale destinate copiilor și tinerilor din șase orașe din Transilvania. Artiștii vor porni într-o călătorie cu scopul de a introduce copiii și tinerii în lumea muzicii culte sau de jazz, oferindu-le o activitate recreativă și stimulantă, ca soluție contra influenței nocive a calculatorului, televizorului și a sedentarismului.
În Sighişoara manifestările sunt programate pentru 25 septembrie când, de la ora 11.00 la Liceul Teoretic ”Joseph Haltrich” va avea loc un atelier, iar de la ora 19.00 este programat un concert în Sala Festivă a Primăriei susţinut de vocalista și actrița Ana Maria Galea, de pianistul Daniel Csikos împreună cu invitatul lor, Pedro Negrescu. Prin acest maraton ce va trece şi prin Sighişoara suntem invitaţi să cunoaștem muzica şi să apreciem valoarea ei.

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes