Chiriaşii locuinţelor ANL din Sighişoara cer să li se transmită preţul la care îşi pot cumpăra locuinţele. Chiar dacă Sighişoara a fost prima localitate din judeţul Mureş unde s-a realizat intabularea încă de la începutul verii şi chiar dacă la începutul lunii iulie se înainta un termen de două săptămâni pentru calcule, după care se […]
Archive for September, 2014
Ecoserv se muntă în casă nouă


Sediul social al vechiului Serviciu de Gospodărie transformat în SRL este în strada Cornești, la nr. 54. În urma lucrărilor care se derulează la calea ferată Sighișoara-Ațel clădirea urmează a fi demolată, în totalitate sau parțial (caz în care va găzdui doar Secțiile Zone Verzi, Construcții și Reparații Drumuri). Conform unui contract încheiat pe 18.08.2014, […]
Un film cu care să ne mândrim


Săptămâna trecută cetatea Sighişoara a fost iar platou de filmare. De data aceasta a fost vorba despre un film al judeţului Mureş, un film cu care producătorii vor să se mândrească oriunde în lume. Filmările au avut loc în Piaţa Cetăţii, în Turnul cu Ceas dar şi la Hotel Cavaler. A fost vorba despre Billion […]
Expoziţie de artă vizuală şi debut pe simeze


Galeria de Artă Contemorană Turnul Fierarilor Sighişoara prezintă o nouă expoziţie: “Naturalia non sunt turpia” (Cele naturale nu sunt ruşionoase) cu vernisajul în data de 29 septembrie la ora 17. Lucrările de pictură, fotografie de artă şi grafică sunt realizate de artiştii plastici membri ai Asociaţiei Alma Mater Castrum Sex: Agoston Zsolt, Niculae Ardelean, Maria-Ana Cociş, […]
Consiliul local Sighişoara convocat în şedinţă ordinară pe luna septembrie 2014


În data de 25 septembrie 2014 Consiliul local Sighişoara este convocat în şedinţa ordinară cu următoarea ordine de zi: 1. Petiţia nr. 60/CL/29.08.2014 prin care Organizaţia neguvernamentală „Limanul” solicită schimbarea denumirii staţiei de autobus din „Baraţilor” în „Petöfi Sándor” şi a staţiilor de autobuz din dreptul Complexului Kaufland în „Horia-Cloşca şi Crişan” şi „Gheorghe Doja” 2. […]
“Love by design”, cu Jane Seymour şi filmat în România, în 31 octombrie în cinematografele româneşti


Coproducţia româno-americană “Dragoste & Design/ Love by design”, cu actriţa Jane Seymour, o peliculă filmată aproape în totalitate în România, atât în Bucureşti, cât şi în Transilvania, va avea premiera în cinematografele din România pe 31 octombrie. “Love by Design”, o coproducţie româno-americană, a fost filmată în Bucureşti, în locuri precum Palatul Bragadiru şi Teatrul […]
Topul celor mai bune site-uri ale primăriilor din țară


Site-urile multor primării reşedinţă de judeţ din România sunt prost făcute şi nu oferă informaţiile necesare. Este concluzia la care au ajuns experţi ai Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca. Doar jumătate dintre primării afişează deciziile luate de consiliile locale şi prea puţine au şi o versiune de site într-o limbă de circulaţie internaţională. Deşi nu […]