Strategie pentru dezvoltarea oraşului

independentul “Spitalul nu este o prioritate pentru noi, este o povară. Mai bine l-ar lua spitalul județean sau ministerul sănătății înapoi.”  sau “De 3 ani vine cu prostii că fac universitate în Sighișoara și le-am spus că nu fac, că n-au cum să facă. Nu poți să faci și nu va fi în Sighișoara niciodată universitate.” Sunt declaraţii ale primarului municipiului Sighişoara, Dorin Dăneşan, citate de periodicul “Indepepndentul sighişorean”, făcute în cadrul consultării cu consilierii locali privind strategia de dezvoltare a municipiului pentru perioada 2014-2020 ce s-a desfăşurat în data de 11 iulie 2014. Cheltuielile pentru elaborarea strategiei au fost suportate de la bugetul local iar firma consultantă este Avensa Consulting SRL din Iași. Deși nu s-a organizat o dezbatere publică, așa cum prevede legea, strategia ar putea servi în eventualitatea accesării de fonduri europene sau de credite bancare pentru proiecte de dezvoltare urbană. (citeşte articolul complet)

Vezi şi:

Strategia de dezvoltare a municipiului Sighişoara 2014 – 2020 “Oraşul muzeu” (documentul redactat de Avensa Consulting, care conţine informaţii detaliate prinvind starea economică, socială şi de mediu a oraşului, analiza punctelor tari şi a celor slabe precum şi direcţia pe care ar trebui să urmeze dezvoltarea oraşului în umătorii 6 ani)

Lista proiectelor individuale strategice pentru Sighişoara (o lista cu proiectele prioritare ce trebuie implementate, durata implementării şi eventualele surse de finanţare)

 

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes