Tăieri masive de salarii în Primărie

independentulContrar crezului general că angajații din Primărie au salarii exorbitante, aceștia s-au dus acasă în luna iunie cu și mai puțini bani în buzunar. Unii dintre ei nu au primit nici măcar salariul minim pe economie, adică 850 de lei. Însă, ceea ce i-a deranjat cel mai tare pe salariați a fost faptul că nu au fost anunțați din timp în legătură cu modificările efectuate.

Angajații Primăriei Sighișoara sunt plătiți în data de 13 a lunii pentru munca desfășurată în luna precedentă. Astfel că, în data de 13 iunie 2014, când s-au dus la bancomat să-și scoată banii, au constatat cu stupoare că salariile le sunt reduse cu până la 30%, după cum declară dl. Aurelian Bădulescu, angajat al Primăriei: „După tăierea asta de 30% de săptămâna trecută, din 13 iunie, au ajuns unele salarii sub minimul pe enomomie. Nu este corect din niciun punct de vedere. Suntem salariații unei instituții publice, suntem la dispoziția orașului și consider că nu este normal să mergem acasă cu salariile cu care mergem.” În aceste condiții, plata efectuată către angajați, care pentru luna aprilie era de 894 de lei, pentru luna mai a ajuns să fie 770 de lei. (citeşte articolul complet)

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes