În cursul zilei de joi, 31 iulie, Sala Festivă a Liceului de Artă din Târgu-Mureş a găzduit conferinţa de presă ocazionată de deschiderea celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului Academia Sighişoara. La eveniment au fost prezenţi Alexandru Gavrilovici, director artistic Academia Sighişoara, prof. univ. dr. Adrian Pop, manager de proiect, Eszter Adorjáni, management Asociaţia Cultura Viva […]
Archive for July, 2014
Strategie pentru dezvoltarea oraşului


“Spitalul nu este o prioritate pentru noi, este o povară. Mai bine l-ar lua spitalul județean sau ministerul sănătății înapoi.” sau “De 3 ani vine cu prostii că fac universitate în Sighișoara și le-am spus că nu fac, că n-au cum să facă. Nu poți să faci și nu va fi în Sighișoara niciodată universitate.” Sunt declaraţii […]
Clădirile vechi din Sighișoara, reabilitate din fonduri norvegiene


Purtătorul de cuvânt al municipiului Sighișoara, Alina Aldea, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că Primăria municipiului Sighișoara a depus un proiect de finanțare din fonduri norvegiene pentru revitalizarea patrimoniului, a unor clădiri din orașul vechi, care sunt incluse în patrimoniul UNESCO. „Primăria municipiului Sighișoara a depus un proiect de finanțare din fonduri norvegiene pentru […]
Parcometre instalate şi puse în funcţiune la Sighişoara!


Toate cele 12 parcometre sunt funcţionale. Sighişorenii şi turiştii având astfel la dispoziţie o alternativă modernă şi civilizată de plată a parcării. Parcările cu plată din municipiul Sighişoara pot fi utilizate, contra cost, prin sistemul de autotaxare, prin achiziţionarea tichetului de parcare sau a abonamentelor de parcare, precum şi prin transmitere SMS. Sistemul de parcare […]
Consiliul local Sighişoara convocat în şedinţă ordinară pe luna iulie 2014


În data de 31 iulie 2014 Consiliul local Sighişoara este convocat în şedinţa ordinară cu următoarea ordine de zi: 1. Petiţia nr. 42/CL/27.06. 2014 prin care Organizaţia neguvernamentală „Limanul” solicită schimbarea denumirii staţiei de autobus de pe str. Z.Boiu din „Sub Cetate” în „ Evreilor Martiri” 2. Petiţia nr. 43/CL/1.07.2014 şi Petiţia nr. 46/CL/22.07.2014 prin care S.C. SEFAR S.R.L. Sighişoara […]
Festivalul “Sighişoara Medievală” 2014, dominat de haos


În perioada 25 iulie – 27 iulie a avut loc cea de-a 22-a ediție a Festivalului „Sighișoara Medievală”, probabil cea mai importantă și mai cunoscută manifestare culturală a Sighișoarei. Nici anul acesta festivalul nu a scăpat de efectele organizării precare și ale comunicării defectuoase dintre cei implicați astfel că, pe parcursul a 3 zile de […]
Festivalul “Sighişoara Medievală” – ediţia 2014 – la TV şi radio


Accesaţi mai jos link-uri către materialele difuyate de câtevaa posturi TV şi radio referitoare la Festivalul “Sighişoara Medievală” – ediţia a XXII-a: Festivalul Sighişoara Medievală, final impresionant al ediţiei cu numărul 22: peste 20.000 de turişti în trei zile Festivalul Sighişoara Medievală s-a încheiat aşa cum a început – cu o paradă impresionantă. După trei […]
Festivalul “Sighişoara Medievală” – ediţia 2014 – în presa judeţeană


Accesaţi mai jos link-uri către seria de articole publicate de cotidianul judeţean Zi de zi referitoare la Festivalul “Sighişoara Medievală”, a XXII-a ediţie, publicate înainte, în timpul şi după încheierea evenimentului: Ordinul Cavalerilor Lup, 12 ani de cavalerism FOTO: Filă nouă de medieval scrisă în Cetatea Sighişoarei “Am zis!”, salutul turiştilor la Sighişoara Medievală FOTO: […]
Biserica din Deal, premiul “Europa noastră”, din peste 100 de monumente restaurate


Biserica din Deal, aflată pe cel mai înalt vârf al Cetății Medievale din Sighișoara, la o altitudine de 429 de metri, este un monument în stil gotic a cărui construcție a început în anul 1345, având la bază o capelă romanică, ridicată în jurul anului 1200. În urma unei restaurări profunde care a durat aproape 11 […]