“Turnirul scriitorilor” – ecouri în Observator cultural

observator-culturalIstoria se scrie şi la Sighişoara

Să ai, la Sighişoara, în două zile (30 aprilie-1 mai), invitaţi de marcă, mari scriitori, care să vorbească publicului de acolo ca şi cînd s-ar fi aflat la impozante tîrguri de carte şi mari conferinţe nu e puţin lucru. Să organizezi prima ediţie a Turnirului Scritorilor şi să nu absenteze nimeni dintre cei anunţaţi în program este o performanţă. Să-i aduci prima oară împreună pe Norman Manea şi pe Varujan Vosganian şi să fii fermecat timp de două ore de profunzimea şi de atractivitatea dialogului dintre cei doi ţine, probabil, de miracol. Paul Cernat oferă, în grupajul dedicat acestui eveniment, din interiorul revistei, mai multe detalii despre dialogul dintre Norman Manea şi Varujan Vosganian. Ceea ce vreau să remarc aici este că oricît de stînjenitoare, dificilă şi traumatică ar fi o temă, aceasta devine una asumată şi empatică atunci cînd o trăieşti prin literatură. Genocidul armean şi holocaustul sînt teme grave, dar pentru a înţelege aceste teme e nevoie de literatură, o literatură care merge la esenţa umanităţii, la actul prin care devii şi tu, cititor, un martor al ororii. (citeşte articolul complet)

Nimic despre Lilian Zamfiroiu

Sighişoara e o cetate superbă şi ar fi fost păcat să nu existe şi aici un chichirez literar care să profite de pe urma celebrităţii zidurilor – iar Mariana Gorczyca a reuşit acest lucru, ajutată de autorităţile locale. Există aici oameni inimoşi cărora li se cuvin mulţumiri pentru minunatul lor don quijotism. Există un al doilea nivel al clişeelor, unul deja mai incisiv şi deci mai puţin supus automatismului. Acesta ar fi clişeul ideologic. Cine citeşte Observator cultural ştie că nu a găsit aici justiţiari sau vedete. O să mă opresc un pic asupra acestui nivel. La 1 mai, deci, am fost protagonist şi apoi asistent la o dezbatere la care au participat cîteva personalităţi a căror faimă se află dincolo de orice bănuieli ideologice: Despre comunism şi postcomunism cu ochii de-acum. Dacă pe Bianca Cernat, pe Paul Cernat, pe mine şi poate pe alţii îi veţi bănui de parti-pris-uri „neo-gheriste“ într-un răzbel de tranşee în epoca postnucleară, pe Norman Manea nimeni nu-l poate lapida ca „agent“. Dezbaterea a meritat desigur atenţia unor ore de dezbateri, de poveşti şi de filme, fără ca vreo teză dată să se impună aprioric. Poziţia mea de autor lansat de către Bianca Cernat mă va împiedica să aduc elogii unui discurs foarte echilibrat, aşa că ar fi mai bine să vă spun despre un dialog filmat în 2012, purtat la Berlin, între Norman Manea şi Andrei Ujică – doi creatori majori, doi emigranţi români exasperaţi de regimul Ceauşescu şi doi artişti recunoscuţi în Occident, pentru care întoarcerea în România e temporară şi nelegată de vreun proiect personal care nu ar reuşi decît aici. (citeşte articolul complet)

„Nu mă îngrijorează faptul că literaturile noastre se fac în limbi de circulaţie restrînsă în lume“

În a doua zi a Turnirului scriitorilor, a fost organizată o dezbatere intitulată: Traducătorii – personaje principale sau secundare ale literaturii? Au participat: Ion Cristofor, Helliana Ianculescu, Florina Ilis, Gabriella Koszta, Kőrössi P. József, Anamaria Pop, Varujan Vosganian, personalităţi reunite de aceeaşi încredere că literatura română este exportabilă; traducerea cărţilor din literatura română nu s-ar putea realiza dacă n-ar exista destoinici traducători. Dialogul cultural româno-maghiar realizat cu acest prilej a evidenţiat fapte concrete care au dus la o mai bună cunoaştere a autorilor din România şi Ungaria. Cu acest prilej, Mariana Gorczyca a realizat un interviu cu Gabriella Koszta. Trebuie să admitem că literatura universală există datorită, în primul rînd, traducătorilor. Fără acest act intermediar de transpunere, de transparenţă, de refacere lingvistică, ce ar fi însemnat Thomas Mann, Dostoievski, Joyce,  Faulkner, Borges, Houellebecq, Murakami, Esterházy, Oz şi aşa mai departe? Gabriella Koszta, este traducătoarea care a făcut posibilă cunoaşterea în Ungaria a unor scriitori români precum: Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Gheorghe Crăciun, Florina Ilis, Dan Lungu, Norman Manea şi lista nu este încheiată. (citeşte articolul complet)

Între misiune imposibilă şi misiune îndeplinită

 În datul etnicităţii noastre, tentaţia lamentării şi a doinei de jale ne este, adesea, cel mai la îndemînă. Rezonăm dînd semnificativ din cap a empatie cînd cineva expune problemele pe care le întîmpină atunci cînd se apucă să facă ceva şi îl înţelegem cu îngăduinţă dacă se opreşte la mijlocul drumului. Aş fi putut aduce şi eu, în metrica doinei de jale, trenul care vine de la Bucureşti cu o viteză mai mică decît a alergătorului de maraton, autostrada care nu există, un consiliu judeţean din care nimeni nu-ţi răspunde la un mail sau la un telefon, o televiziune care nu mai vine fiindcă şeful suprem nu a fost invitat la această ediţie în ipostaza primă de scriitor, îndoieli exprimate cu voce tare, cu o lună înainte, de Filtre critice supreme că la Sighişoara, oraş mult mai mic decît Parisul, se poate ţine un astfel de eveniment, că scriitori atît de importanţi… chiar se vor coborî pînă acolo încît să îşi asocieze numele cu un oraş sub 43 de mii de mii de locuitori, că au fost utilizaţi banii personali din bugetul propriu de călătorii pentru acoperirea unor cheltuieli prevăzute şi neprevăzute, că au fost nopţi multe de nesomn, că nodul în gît s-a pus adesea şi, mai ales, a existat în permanenţă teama că nu vei fi tu, organizator, la înălţimea personalităţilor invitate, care au repere şi termene de comparaţii în evenimente internaţionale de primă mărime la care au participat. (citeşte articolul complet)
Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes