Trupa de dans “Diamond” a Clubului Copiilor Sighişoara a fost preferata juriului de la “România dansează”, emisiune concurs difuzată pe postul Antena 1, trtansmite postul RadioSon Sighişoara. Dansatorii sighişoreni a trecut de preselecţii fiind inclusă direct pe lista scurtă a competiţiei pentru semifinale. Nu este pentru prima dată când formaţia participă la astfel de emisiuni-concurs. În urmă cu câţiva ani elevii trupelor de dans sighişorene au participat ca invitaţi la emisiunea-concurs “Dansez pentru tine” de la ProTV, iar anul trecut la concursuri de dans similare la nivel naţional. Astfel vom avea ocazia să-i vedem în curând pe dansatorii sighişoreni pe micul ecran în cadrul acestei emisiuni-concurs “România dansează”.
De altfel recent trupa “Diamond” a ocupat locul I la concursul “Ardelenii au har”, concurs judeţean destinat promovării copiilor talentaţi. Din “Ardelenii au talent”, concursul s-a transformat în “Ardelenii au har”, iar 30 de formaţii de dans popular şi modern, recitatori, interpreţi de muzică populară şi uşoară sau imitatori s-au întrecut în marea finală, care a avut în urmă cu două săptămâni la Tîrgu Mureş. Trupa “Diamond” a Clubului Copiilor va participa sâmbătă, 29 martie, la un nou concurs la Tîrgu Mureş, iar în luna mai la concursul judeţean de dans modern ce se va desfăşura la Sighişoara.