Elena Udrea şi Cristian Preda la Sighişoara

radioson-300x115Primul congres al celui mai nou partid de pe scena politică românească, Partidul Mişcarea Populară, se desfăşoară zilele acestea la Sighişoara, transmite postul RadioSon Sighişoara. La această reuniune participă şi Elena Udrea şi Cristian Preda, proaspăţi demisionaţi din Partidul Democrat Liberal şi înscrişi în PMP. În cadrul primului Colegiu Național al PMP, care are loc vineri – 31 ianuarie – după-amiaza, la Sighișoara, în prezența Biroului Național și a președinților PMP din țară, se vor discuta criteriile pe baza cărora se va realiza desemnarea candidaților pentru alegerile europarlamentare și vor fi stabilite pas cu pas activitățile pe care partidul le va întreprinde în următoarea perioadă. Organizaţiile de femei la nivel naţional şi cele de tineret vor avea la rândul lor şedinţe pentru a stabili strategia pentru acest an electoral.

Tribunalul Bucureşti a certificat, miercuri, 29 ianuarie, apariția pe scena politică a noului partid: Partidul Mișcarea Populară după ce timp de 6 luni iniţiativa înfiinţării acestui partid s-a confruntat cu o serie de piedici.

Referinţe:

Elena Udrea s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară (Digi24)

Cristian Preda: Mă înscriu în Partidul Mişcarea Populară şi voi candida la europarlamentare pe listele sale (AGERPRES)

Tomac: Este posibilă o fuziune a PMP cu FC (The Epoch Times via YahooNews)

Petru Başa, de la PDL la Mişcarea Populară (Zi de zi – august 2013)

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes