Sesiune nouă de proiecte la GAL Dealurile Târnavelor

logo zi-de-ziAsociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) Dealurile Târnavelor lansează în perioada 9 ianuarie – 10 februarie cea de-a doua sesiune de depunere de proiecte pentru Măsura 421L – „Implementarea proiectelor de cooperare”, finanțată prin Axa IV LEADER Măsura 41 – Implementarea strategiilor de dezvoltare locală.

Suma maximă, 27.500 euro/proiect

Potrivit Florentinei Călugăr, director executiv în cadrul Asociaţiei GAL Dealurile Târnavelor, suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată unui proiect este de 27.500 euro, iar valoarea totală a unui proiect este de maximum 400.000 euro. „Beneficiari eligibili sunt GAL-uri beneficiare ale Măsurii 431 – Sub-măsura 431.2 “Funcţionarea Grupului de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului” care au încheiat contract de finanţare cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în cadrul acestei submăsuri şi alte persoane juridice organizate în conformitate cu abordarea LEADER care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul unui GAL beneficiar al Măsurii 431 – Sub-măsura 431.2 “Funcţionarea Grupului de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului”, care are încheiat contract de finanţare cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în cadrul acestei sub-măsuri”, a precizat Florentina Călugăr. (citeşte articolul complet)

Vezi şi Comunicat de presa – O noua sesiune de depunere de proiecte de cooperare la GAL Dealurile Tarnavelor

Comunicat de presa privind prelungirea sesiunii de depunere a proiectelor pe Masura 312L- Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-intreprinderi

Pentru alte detalii vizitaţi site-ul http://www.tarnava-mare.ro/

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes