Pierderi imense la Sala Polivalentă “Radu Voina”

radioson-300x115În şedinţa Consiliului local Sighişora, din 26 septembrie, a fost prezentată o informare privind situaţia financiară a Sălii Polivalente “Radu Voina” din care rezultă că perderile înregistrate de aceasta sunt foarte mari, transmite postul RadioSon Sighişoara. Consilierul Ionel Gavrilă, cel care a solicitat informarea, a atras atenţia că sunt diferenţe foarte mari între veniturile şi cheltuielile sălii, un lucru ce nu este normal în opinia consilierului. Potrivit informării, anul trecut încasările Salii Polivalente “Radu Voina” au fost de 8.600 lei iar cheltuielile aproape duble, în valoare de 141.000 lei. Administratorul sălii de sport nu şi-a putut exprima punctul de vedere pentru că preşedintele de şedintă a solicitat constituirea unei comisii sau întâlnirea comisiei de sport în care să se analizeze aceste situaţii.
Făcând referire la pierderile mari semnalate la Sala Polivalentă, primarul Dorin Dăneşan a susţinut în sedinţa Consiliului local că “nu ai cum să faci ca o sala de sport să meargă pe profit”
În aceeaşi şedinţă consilierul Nicolae Seracu a afirmat că acum se execută lucrări la sala de sport, dar acestea ar fi putut fi efectuate fără costuri în perioada de garanţie a construcţiei dacă s-ar fi ţinut cont de informările privind infiltraţiile de apă, informări redactate şi prezentate înca din aprilie 2004, la câteva luni după inaugurare. Acum valoarea lucrărilor de reparatii se ridică la suma 442.944 lei.

Vezi şi Informare privind situaţia economico-financiară a Săli de Sport „Radu Voina” prezentată în şedinţa Consiliului local din 26 septembrie; şi Proiect de hotărâre privind însușirea și aprobarea expertizei tehnice și a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții :„Reparații capitale la acoperișul sălii de sport Radu Voina a Municipiului Sighișoara prezentat şi aprobat în şedinţa Consiliului local din 29 august.

Referinţe:

Nu sunt bani pentru reparaţiile la acoperişul Sălii Polivalente “Radu Voina” (Sighişoara Freelance Reporter – martie 2013)

Both comments and pings are currently closed.

One Response to “Pierderi imense la Sala Polivalentă “Radu Voina””

  1. […] În şedinţa Consiliului local Sighişora, din 26 septembrie, a fost prezentată o informare privind situaţia financiară a Sălii Polivalente “Radu Voina” din care rezultă că perderile înregistrate de aceasta sunt foarte mari, transmite postul RadioSon Sighişoara. Consilierul Ionel Gavrilă, cel care a solicitat informarea, a atras atenţia că sunt diferenţe foarte mari între veniturile şiContinuare… […]

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes