Parcările din Sighişoara – din nou contra cost

radioson-300x115În şedinţa ordinară a Consiliului local din 29 august a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată în Sighişoara, transmite postul RadioSon Sighişoara. Activitatea va fi preluată de către SC Ecoserv Sig SRL, iar parcarea autoturismelor în parcările administrate de această firmă va fi taxată de luni până duminica între orele 7.00 şi 18.00. (În Regulamentul postat pe site-ul Primăriei, şi care poate fi consultat accesând link-ul de la finalul acestui material, este indicat faptul că parcarea va fi taxată de luni până sâmbătă între orele 7.00 şi 21.00. n.r.). O perioadă de timp, după încetarea/rezilierea contractului cu fostul concesionar al administrăriui parcărilor, Boss Company, parcarea în Sighişoara a fost gratuită. În perioada următoare vor fi amplasate indicatoare cu simbolul P, însoţite de adiţionalul cu tariful orar, orarul de funcţionare şi modul de achitare al tarifului orar. Parcările din Sighişoara vor putea fi astfel utilizate contra cost, prin sistemul de autotaxare, prin achiziţionarea tichetului de parcare sau prin plata prin intermediul SMS-ului. De asemenea, vor fi achiziţionate şi amplasate parcometre. Potrivit Regulamentului, pentru parcarea autoturismelor cu masa de maxim 3,5 tone în parcările administrate de Ecoserv Sig, tariful va fi de 1,5 lei pe oră sau 5 lei pe zi, iar pentru autocare de 5 lei pe oră sau 25 lei pe zi.

Ecoserv Sig SRL va administra astfel 325 de locuri de parcare pe pe domeniul public, majoritatea aflându-se în zona centrală a oraşului: str. 1 Decembrie 1918 – 104 locuri; P-ţa Octavian Goga – 52 locuri sau str. Hermann Oberth – 46 locuri.

Vezi şi Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de parcare cu plată în Municipiul Sighișoara

Referinţe:

Parcări gratuite încă? Nu pentru mult timp… (RadioSon Sighişoara)

Primăria Sighişoara modernizează parcările publice (Zi de zi)

Războiul parcărilor continuă (Sighişoara Freelance Reporter – ianuarie 2013)

Ale cui sunt parcările din Sighişoara?… (Sighişoara Freelance Reporter – ianuarie 2013)

Both comments and pings are currently closed.

2 Responses to “Parcările din Sighişoara – din nou contra cost”

  1. […] Parcările din Sighişoara – din nou contra cost (RadioSon Sighişoara) […]

  2. […] În şedinţa ordinară a Consiliului local din 29 august a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată în Sighişoara, transmite postul RadioSon Sighişoara. Activitatea va fi preluată de către SC Ecoserv Sig SRL, iar parcarea autoturismelor în parcările administrate de această firmă va fi taxată de luni până duminica întreContinuare… […]

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes