S-au opus majorării preţului la apă în Sighişoara

radioson-300x115Consilierii sighişoreni l-au mandatat pe viceprimarul municipiului Sighişoara, Dan Bândea, să participe la Adunarea Generală Aqua Invest Mureş, transmite postul RadioSon Sighişoara. Însă i-au cerut să se opună ajustării preţurilor şi tarifelor aferente serviciului de apă şi de canalizare. “În proiect se menţionează o ajustare a acestor tarife, dar în realitate este vorba de o majorare de 8-19% a preţurilor şi nu putem fi de acord cu asta”, a declarat consilierul Ionel Gavrilă citat de Radioson. Iar colegii din consiliu au fost în asentimentul său chiar dacă Victor Moldovan, şeful Serviciului Achiziţii, Administrare Fonduri Europene, a atras atenţia că în contractul încheiat cu operatorul regional Aquaserv sunt prevăzute aceste ajustări şi că dacă nu se votează pentru aprobarea lor, se va intra în contradicţie cu o veche hortărâre a Consiliului local Sighişoara. Cu toate astea consilierii sighişoreni au rămas neclintiţi în decizia lor de a nu da mandat pentru vot de majorare a preţului la apă şi canalizare în Sighişoara în cadrul AGA Aqua Invest.

Vezi şi Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului Municipiului Sighişoara să exercite dreptul de vot în Adunarea Generală a A.D.I. ˝AQUA INVEST MUREŞ ˝ pentru ajustarea preţurilor şi tarifelor aferente Serviciului de apă şi de canalizare

Referinţe:

Avem cea mai scumpă apă din Ardeal (Punctul)

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes