Agenţii economici ce îşi desfăşoara activitatea în zona centrală a oraşului, dar şi în cetatea medievală, au transmis o notă de protest autorităţilor locale sighişorene despre care spun că se declară incompetente în lupta cu fenomenul cerşetoriei, a câinilor vagabonzi şi a curăţeniei în Sighişoara. “Dacă cei care ar trebui sa vegheze la asigurarea unei vieți […]
Archive for July 24th, 2013
Izvoare cu apă nepotabilă în Sighişoara


A fost dată publicităţii situaţia privind calitatea apei izvoarelor şi fântânilor aflate pe domeniul public al municipiului Sighişoara în luna iulie 2013, transmite postul RadioSon Sighişoara. Potrivit acestei situaţii, apă potabilă au doar izvorul de pe strada Plopilor şi cel de pe strada Izvorului. Din punct de vedere al parametrilor chimici, izvorul de pe strada Plopilor se […]
Ne aşteaptă patru zile cu temperaturi ridicate


Meteorologii au emis o informare meteo de caniculă pentru următoarele patru zile. Astfel, începând de joi şi până duminică, vremea va fi foarte caldă cu temperaturi de 36 de grade. Cel mai cald va fi spre sfârşit de săptâmână, când, potrivit site-urilor specializate, temperaturile pot depăşi 30 de grade, la sol, temperaturile de 35-36 de grade […]