Jurnalist agresat în Piaţa Cetăţii

logo-final.jpgCorespondentul pentru Sighişoara al cotidianului judeţean Cuvântul liber, Vasile Luca, a fost victima unei agresiuni vineri, 12 iulie, în jurul amiezii în Piaţa Cetăţii din Sighişoara. După cum reiese din declaraţia sa, Vasile Luca nu cunoaşte, deocamdată, motivul atacului sau persoana care l-a comis. “Aflându-mă în Piaţa Cetăţii, dinspre strada Bastionului, de pe sens interzis a apărut un autoturism care s-a oprit în dreptul meu, conducătorul acestuia proliferând la adresa mea tot felul de înjurături. Nedumerit l-am întrebat  cu ce i-am greşit, întrucât nu îl cunosc, şi spunându-i să înceteze cu înjurăturile. S-a dat jos din maşină, s-a apropiat de mine scuipându-mă, gest care m-a făcut să-l împing văzându-l pregătit să mă lovească. A deschis portiera maşinii şi, în văzul turiştilor şi a lumii din Piaţa Cetăţii, a scos un baston telescopic cu bilă de fier în vârf, şi a început să mă lovească ca un bezmetic, spărgându-mi ochelarii, lovindu-mi şi aparatul de fotografiat. Una dintre lovituri mi-a spart capul umplându-mă de sânge, ceea ce nu l-a făcut să se oprească, ci îndârjindu-se mai tare cu loviturile”, a relatat victima. Vasile Luca spune că doar intervenţia celor din jur a pus capăt atacului, însă agresorul l-a ameninţat cu moartea. În urma atacului, jurnalistul a avut nevoie de  îngrijiri medicale fiind preluat de o ambulanţă şi dus la spital unde i-a fost oprită hemoragia şi i s-a suturat rana cu câteva copci. Aflând de la un martor numărul maşinii din care a coborât agresorul, Vasile Luca este decis să afle cine-i acesta şi să-l acţioneze în instanţă, mai ales că, potrivit poliţiştilor citaţi de victimă în declaraţie, obiectul folosit în atac – “baston telescopic cu bilă de fier în vârf”, cunoscut şi sub denumirea de “viperă” – este considerat armă albă fiind interzisă de lege.

Adrian Diţă

Both comments and pings are currently closed.

2 Responses to “Jurnalist agresat în Piaţa Cetăţii”

  1. […] Jurnalist agresat în Piaţa Cetăţii (Sighişoara Freelance Reporter) […]

  2. […] Corespondentul pentru Sighişoara al cotidianului judeţean Cuvântul liber, Vasile Luca, a fost victima unei agresiuni vineri, 12 iulie, în jurul amiezii în Piaţa Cetăţii din Sighişoara. După cum reiese din declaraţia sa, Vasile Luca nu cunoaşte, deocamdată, motivul atacului sau persoana care l-a comis. “Aflându-mă în Piaţa Cetăţii, dinspre strada Bastionului, de pe sens interzis a apărutContinuare… […]

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes