Imagini inedite cu Sighișoara, premiate în Slovacia

logo-punctulLa începutul acestui an, Primăria municipiului Sighișoara a primit invitația de a participa pentru a treia oară la concursul internaţional de creaţie pentru copii „Patrimoniul Mondial în viziunea copiilor”. În ultimii doi ani (2011, 2012) elevii sighișoreni au participat la concurs alături de alte 13 țări, lucrările lor remarcându-se, iar în fiecare an sighișorenii primind Diploma de onoare. Astfel, în anul 2011 premiul a plecat către Gimnaziului de Stat ,,Miron Neagu”, iar în anul 2012 fotografiile elevilor de la Liceul ,,Joseph Haltrich”, instituţie de învăţământ la care profesor de educaţie plastică este Dorin Stanciu, au făcut senzație în Europa. (citeşte articolul complet)

(UPDATE: Am fost informaţi că în materialul despre elevii sighişoreni premiaţi în Slovacia s-a strecurat o eroare, anume faptul că profesorul care s-a ocupat de pregătirea copiilor este Daniel Todea, după cum rezultă din materialul postat pe site-ul Primăriei Sighişoara, pe care-l redăm în întregime mai jos.)

Artişti sighişoreni premiaţi din nou în Slovacia

Sighişoara, membră a Organizaţiei Mondiale a Oraşelor de Patrimoniu – OVPM – de la includerea Cetăţii Medievale pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1999, a participat pentru cea de-a doua oară la concursul internaţional de creaţie pentru copii „Patrimoniul Mondial în viziunea copiilor”.

Copiii din gimnaziile sighişorene au trimis  prin intermediul Primăriei, în termenul prevăzut de regulament, respectiv 30 aprilie 2012,  72 lucrări care surprindeau imagini inedite ale patrimoniului Sighişoarei văzut prin ochii lor.
Menţionăm că cele 693 lucrări  trimise de copii cu vârste de până la 15 ani din 50 de şcoli 13 ţări (Albania, Azerbaijan, Cuba, Cehia, Letonia, Lituania, Malaiezia, Muntenegru, Polonia, România, Ucraina, Ungaria şi Solvacia) au fost prezentate în cadrul unei expoziţii amenajate în Oraşul Banska Stiavnica din Slovacia, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Oraşelor de Patrimoniu.
Juriul a apreciat, şi la ediţia din 2012, lucrarile micilor artişti sighişoreni şi a decis acordarea Diplomei de onoare Liceului „Joseph Hatrich”, unitate de învăţământ la care, la ciclul gimnazial, profesor de educaţie plastică în anul şcolar 2011-2012 era artistul plastic Daniel Romeo Todea.
Se cuvine a face menţiunea că, la editia din 2011 a competiţiei, când o distincţie similară  a fost primită de Gimnaziul de Stat “Miron Neagu”, acelaşi cadru didactic a îndrumat copiii în realizarea lucrărilor trimise în Slovacia, ceea ce înseamnă, în mod evident, că o parte din succesul obţinut de Sighişoara la acest concurs internaţional de creaţie i se datorează domnului profesor susmenţionat.
Ca şi în anul precedent diploma a fost transmisă Primăriei împreună cu felicitări din partea organizatorilor dar şi cu invitaţia de a participa şi la ediţia din 2013 a competiţiei.
Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: Premium WordPress Themes | Thanks to Themes Gallery, Bromoney and Wordpress Themes